Unii dintre noi avem vise, alții avem visuri și alții, nimic. Uneori când muncim pentru visurile noastre, nu mai avem timp de vise (deci, de somn). Unde se află echilibrul? Åži care este linia de plutire pe care trebuie să ne încadrăm?
Să visezi cu ochii deschiși este ca un joc video: cu cât practici visarea mai mult, cu atât treci la nivele noi, mai intense.
Extremele delimitează trei tipologii de visători: Visătorul Novice – Este cel care abia se deprinde cu visarea (în majoritatea cazurilor) și abuzează de ea, de aceea poate părea amețit. Capul său se înalță departe, în nori și pentru el visele sunt ca o lume paralelă cu realitatea, în care este partea cea mai importantă, piesa specială. Visătorii novici sunt cei mai curați dintre visători, iar câmpul imaginației acestora trece granița supranaturalului, adesea. Pentru ei visele sunt ca un hobby – adevărate filmulețe desfășurate la nivel mental. De altfel, puterea dorinței lor este foarte mare. Nu oricine poate fi un visător novice, trebuie să fie specific personalitații acestuia, mai ales că dintre visătorii novici, mulți se pierd. Într-o zi observă că au tot ceea ce este necesar pentru o liniște măcar aparentă, ori sunt copleșiți de prea multe probleme și uită să viseze. Puțini își mențin abilitatea de a visa la orice vârstă, în orice condiții. Dar dacă este atât de bun la asta, de ce „visător novice”? Pentru că „visător profesionist” ar fi sunat prea tehnic.
Visătorul Blazat – Poate că și el a visat cândva înflăcărat, sau poate că nu. Oricum, el visează la lucruri, de cele mai multe ori, mărunte. Își poate expune dorințele vag, prin vise, sau își poate lăsa mintea un pic mai liberă în momentele de plictiseală. Dar nimic mai mult. Nu se întreabă de ce merge în fiecare zi la școală/ serviciu, ci doar o face. Dacă visătorul novice este de multe ori copil sau tânăr, visătorul blazat acoperă cam toate categoriile de vârstă, mai puțin copiii.
Visătorul Incurabil – Visătorul incurabil este acela care descinde din visătorul novice. Față de acesta, are în plus capacitatea de a-și transforma fantezia într-un vis posibil de realizat și voința de a-și face visul o realitate. Acesta devine mai responsabil și deși creștetul său atinge norii, vârfurile degetelor îi sunt încleștate de iarbă, în pământ. El este conștient de bucuria de a visa și o valorifică, totuși o limitează într-atât încât să poată munci pentru îndeplinirea visului. Din păcate pentru el, se întâmplă uneori ca în procesul de îndeplinire a visurilor, să nu mai aibă timp de vise.
Bineînțeles, aproape fiecare dintre noi la un moment dat, s-a încadrat mai mult sau mai puțin, dar pe rând, în fiecare dintre aceste categorii, spre deosebire de visele nocturne, pe care le are toată lumea. Unii le dau semnificații speciale, sau le consideră reziduuri mentale. Orice am crede despre ele, le avem fie că vrem sau nu. Ele pot fi considerate un echivalent negativ al viselor „cu ochii deschiși”. Probabil visătorii nocturni sunt prea leneși să își facă visele pe cont propriu, și au nevoie de ajutorul subconștientului. Cu toate astea, trebuie să recunosc, unele dintre ele reprezintă adevărate aventuri pe care poate nu am fi capabili să ni le imaginăm conștient. Desigur că avem nevoie atât de vise cât și de visuri (dar parcă mai mult de visuri).
N-am cunoscut prea mulți oameni care visează, sau cel puțin, care își împărtășesc visele. Noi nu prea mai visăm. De fapt, nu știu nici dacă înainte visam (ca umanitate), pentru că eu eram prea mică sau nu eram deloc. Însă pe bună dreptate, de ce să-ți proiectezi imagini în minte, când poți să le vezi chiar și 3D, sau la câteva click-uri distanță? Presupune mai mult efort și poate, ca experiență, nici nu e atât de performantă. Totuși pot sugera un răspuns: pentru că visele nu îți sunt îngrădite de nimic și nimeni. Televizorul, cât și orice altă tehno-chestie care îți poate arăta scene, imagini, ți le impune pe ale altcuiva. Personal, îmi prefer visurile, analog și 2D, dar care pot fi exact așa cum vreau eu.
Colegiul Național Unirea
