Actrița spaniolă Penelope Cruz este noua imagine a unei campanii lansate de brandul Loewe, specializat în producția de articole de lux din piele. Actrița spaniolă a încheiat un contract pe trei ani cu brandul Loewe și va fi imaginea următoarei colecții a acestei case, care va fi lansată în primăvara anului 2013. Campania va fi filmată de Mert Alas și de Marcus Piggot, iar directorul de creație va fi Stuart Vevers.
Prin acest contract, Penelope Cruz calcă pe urmele altor femei celebre precum Gisele Bundchen, Kate Moss și Stephanie Seymour, care au fost imaginea brandului Loewe. Aceasta este cea de-a doua „incursiune” a celebrei actrițe spaniole în vârstă de 38 de ani în lumea modei. Ea a realizat de curând designul unei colecții de lenjerie intimă, alături de sora ei Monica, pentru brandul Agent Provocateur.
Penelope Cruz este cunoscută ca fiind muza regizorului spaniol Pedro Almodovar. Ea a devenit celebră cu rolul din filmul „Totul despre mama mea”, pe care mentorul său l-a lansat în 1999. Penelope Cruz a fost nominalizată la premiile Oscar în 2007, pentru rolul din „Volver”, tot sub semnătura lui Almodovar. Printre filmele în care a mai jucat se numără „Belle Epoque” (1992), „Deschide ochii” (1997), „Femeia mereu deasupra” (2000), „Vanilla Sky – Deschide ochii” (2001) și „Nu te mișca” (2004).
Actrița a fost recompensată cu premiul Oscar în 2009 pentru rolul din „Vicky Cristina Barcelona”. A fost nominalizată și în 2010 la premiile Oscar, pentru prestația sa din musicalul „Nine”. Este prima actriță spaniolă recompensată cu premiul Oscar pentru interpretare și prima actriță spaniolă care a primit o stea pe Bulevardul gloriei – Walk of Fame – din Hollywood.