Starurile rock Bono, The Edge, Sting, Peter Gabriel și Yoko Ono, văduva lui John Lennon, au finanțat realizarea unei lucrări de tapiserie care va fi dezvelită la începutul lunii viitoare la aeroportul internațional din Praga în onoarea fostului scriitor, disident și președinte Vaclav Havel. Responsabilii aeroportului – care a fost de altfel redenumit după fostul șef de stat, la începutul lui octombrie – au precizat că tapiseria realizată de artistul newyorkez de origine cehă Petr Sis va fi inaugurată la 9 decembrie.
Muzicienii au donat în total 1,5 milioane de coroane cehești /76.000 de dolari/ pentru realizarea acestui proiect, propus de Bill Shipsey, fondatorul Art for Amnesty, un proiect ce reunește artiști din toată lumea pentru a susține moral și material activitățile organizației pentru drepturile omului Amnesty International.
Vaclav Havel, fost președinte, om de teatru și erou al Revoluției de catifea anticomuniste din 1989, a decedat la 18 decembrie 2011, la vârsta de 75 de ani.