Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a anunțat că ministrul Sănătății va emite luna viitoare un ordin, prin care femeile însărcinate să fie investigate obligatoriu pentru depistarea virusului HIV. Adrian Streinu Cercel a declarat că beneficiile unei asemenea investigații obligatorii „sunt enorme”, fiind vorba în primul rând despre nașterea unui copil sănătos dintr-o mamă infectată cu HIV. „Ministrul Sănătății va emite un ordin luna viitoare, acesta fiind acum în fază de redactare, care va prevedea lărgirea panelului de investigații ale femeii gravide prin adăugarea investigației HIV, cu caracter obligatoriu. Era și până acum prinsă această investigație, dar nu cu caracter de obligativitate, era cu consiliere pre și post testare, ceea ce a îngreunat foarte mult lucrurile pentru că nu la nivelul oricărei maternități există posibilitatea de consiliere, pentru că acest lucru înseamnă costuri suplimentare . S-a luat decizia de a se introduce în panelul uzual de investigații al femeii însărcinate și determinarea pentru anticorpi HIV. Beneficiile sunt enorme, în primul rând vorbim despre nașterea unui copil sănătos dintr-o mamă infectată cu HIV”, a spus Streinu-Cercel.
Potrivit acestuia, România se află în topul țărilor europene în ceea ce privește sistemul de monitorizare a infecției HIV, iar alte state „se chinuie să ia exemplul de la noi”. „România se află pe primul loc între statele membre UE, iar Franța, Germania și Elveția iau exemplu de la noi”, a afirmat managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
În anul 2011, au fost înregistrate în România 16 cazuri de transmitere a bolii HIV de la mamă la copil, iar în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 12 astfel de cazuri.