Voleibalistele de la CSM 2007 Focșani au terminat pe locul 7 turul Diviziei A2 la volei feminin, Seria Est, având un parcurs acceptabil. Antrenorul Marian Rădulescu a declarat că divizionara secundă ar fi putut obține cel puțin încă 2 victorii în acest tur de campionat, pe lângă cele două reușite. „Cred că am mai fi putut câștiga încă două meciuri, însă, nu trebuie să facem o tragedie. Trebuie să ținem cont că avem o echipă foarte tânără și că în acest tur am jucat cu junioarele, iar lipsa lor de experiență s-a văzut în anumite momente. Pe viitor poate ne vom îmbunătăți lotul, dar totul ține de bani pentru că nu poți să faci performanță fără un buget pe măsură”, a spus Rădulescu. Duminică, de la ora 12.30, CSM 2007 Focșani va juca în Polivalentă împotriva liderului, Rapid București.