Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea și Jani Oltianu organizează ediția a X-a a Cupei Fair-play la minifotbal old-boys, întrecere la care pot participa jucători trecuți de vârsta de 35 de ani. Până în acest moment s-au înscris opt echipe: Hunters, Pinola, Soveja, Poliția, Finanțe, GSMobile, Vinexport SA și Center Vet.
Tragerea la sorți va avea loc marțea viitoare, la ora 18.30, la Sala Polivalentă din Focșani, iar în cadrul ședinței vor fi stabilite regulamentul competiției, sistemul de desfășurare, dar și taxa pe care fiecare echipă trebuie să o achite pentru a evolua pe parchetul sălii. Nu au drept de participare jucătorii legitimați la cluburile din ligile I, a II-a, III-a și cea de futsal.
Partidele vor avea loc în Sala Sporturilor din Focșani doar duminica, iar la finalul competiției, primele trei echipe vor fi răsplătite cu diplome, cupe și echipament sportiv. Competiția va debuta duminică, 16 decembrie.