Actrița canadiană Pamela Anderson datorează fiscului american peste 370.000 de dolari, reprezentând taxe și impozite neachitate, aferente anului 2011. Potrivit unor documente întocmite de fiscul american (IRS), starleta canadiană trebuie să achite 259.395,75 de dolari, reprezentând taxe neachitate pe anul 2011. Potrivit altor documente, întocmite de statul american California, Pamela Anderson datorează în acest stat impozite în valoare de 112.118,90 dolari. Astfel, suma totală datorată de Pamela Anderson este de 371.514,65 dolari.
Nu este pentru prima dată când actrița canadiană are probleme cu fiscul american. Pe numele ei, IRS a emis în 2009 o somație de plată pentru suma de 1,7 milioane de dolari. În plus, la un moment dat, numele ei a apărut în „Topul 500 al datornicilor la fisc” din statul California.
Pamela Anderson, în vârstă de 45 de ani, este actriță și fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune „Meșterul casei”, „Baywatch” și „V.I.P.”. Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce starleta canadiană a fost desemnată Playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariții pe coperta celebrei reviste americane pentru adulți.