Jucătorii echipei de fotbal CSM Focșani au programată reunirea lotului pe 16 ia-nuarie 2013, dată la care antrenorul-jucător Octavian Bucătaru se va întâlni prima oară cu jucătorii săi. La finalul turului ligii a treia, Focșaniul ocupă locul 9 în seria a doua și are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, în condițiile în care în acest sezon vor re-trograda ocupantele locurilor 11-13 și cel mai slab loc 10 din cele șase serii ale ligii a III-a.
În acest moment nu se cunosc prea multe despre programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare. După reunire, componenții lotului focșănean se vor antrena timp de șapte zile la Focșani, apoi vor merge la Tîrlungeni (Brașov), pentru un cantonament montan care va dura șapte zile. Primul joc oficial al grupării de pe Milcov este programat vineri, 8 martie, cînd CSM Focșani va întâlni pe teren propriu echipa Metaloglobus București.