Un tânăr acuzat de tentativă de omor, după ce a împușcat o persoană la propria aniversare, va fi citat de instanța de judecată cu mandat de aducere, având în vedere că procurorul de ședință a cerut arestarea sa preventivă. Emil P. nu s-a prezentat la instanța de judecată deși a fost citat prin afișare. La termenul de ieri, judecătorul a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia și fixarea unui nou termen de judecată pentru data de 28 ianuarie, când se discută și cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public.
Emil P. are 25 de ani și este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea de tentativă de omor. Potrivit actului prin care a fost sesizată instanța de judecată, la data de 19 august 2012, tânărul ar fi tras două focuri de armă asupra unei persoane, într-un local din Gugești. Tânărul se afla în local pentru a-și petrece ziua de naștere.
Potrivit rechizitoriului, în urma unor discuții, victima l-ar fi lovit pe unul dintre prietenii învinuitului, care a intervenit. „Discuția” a continuat pe drum, când Emil ar fi tras cu pistolul în fața părții vătămate, care a avut nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul nu avea autorizație de deținere a armei.
Victima nu are pretenții civile de la agresor.