Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bugetul pe 2013 va fi dezbătut în plenul Parlamentului pe 5 februarie


   Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri, după ședința Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, că, potrivit programului agreat, proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat pe 2013 vor fi dezbătute în plen marți, 5 februarie.
   Zgonea a spus că proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2013 au fost primite la Parlament, fiind distribuite către parlamentari, care au la dispoziție săptămâna în curs pentru a depune amendamente. El a arătat că săptămâna viitoare, în zilele de luni, marți și miercuri, vor fi făcute audierile în comisiile de specialitate pentru fiecare minister în parte, iar începând de joi și până luni, inclusiv, cele două proiecte de lege vor fi dezbătute în comisiile comune de Buget-Finanțe.
   Zgonea a menționat că proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2013 vor fi dezbătute în plenul Parlamentului marți 5 februarie, la ora 9.00. Proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 au ajuns, miercuri după-amiază, la Parlament.
   Guvernul a avizat miercuri proiectul de buget pentru acest an. Conform ultimelor date prezentate de Ministerul Finanțelor, proiecția bugetară este construită pe o țintă de creștere economică de 1,6% și un Produs Intern Brut de 623,3 miliarde lei. Veniturile bugetului consolidat sunt proiectate la 209,2 miliarde lei (reprezentând 33,6% din PIB), iar cheltuielile bugetului general consolidat ar urma să atingă 222,6 miliarde lei (35,7% din PIB), deficitul astfel rezultat fiind calculat la 13,3 miliarde lei (2,1% din PIB).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?