Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sute de dosare pentru fonduri europene au dispărut


   Circa 200 de dosare pentru măsura 141 nu au fost găsite de inspectorii Direcției Antifraudă de la Ministerul Agriculturii, când au verificat dosarele de la Dezvoltarea Rurală din Vrancea. Acțiunea de control a fost declanșată în urma unei sesizări trimise la Ministerul Agriculturii de un fermier vrâncean, nemulțumit că i-a fost respins dosarul depus pentru obținerea fondurilor europene acordate prin măsura 141. „Un fermier a trimis o sesizare la Ministerul Agriculturii și a reclamat că dosarul său nu a fost aprobat, în timp ce alte dosare similare cu ale lui au fost acceptate. De aici au pornit și verificările celor de la minister”, au declarat surse autorizate.
   Inițial, cei de la Ministerul Agriculturii au solicitat ca o mie de dosare de la Dezvoltarea rurală din Vrancea să fie trimise pentru reverificare la compartimente similare din alte județe. În acel moment au apărut și suprizele deoarece lipseau 200 de dosare dintre cele care au fost raportate ca fiind înregistrate. Persoane apropiate anchetei au susținut că lipsesc tocmai dosarele înregistrate de directorul Dezvoltării Rurale, Nuța Ragea. „La unitățile din celelalte județe nu au ajuns circa 200 de dosare care nu au fost de găsit. Se pare că este vorba despre dosarele pe care le-a lucrat directorul Nuța Ragea”, au precizat surse oficiale.
   Se pare că este vorba despre dosare care au fost raportate fictiv ca fiind înregistrate, urmând a fi depuse ulterior, când existau toate documentele. Verificările inspectorilor Direcției Antifraudă sunt în derulare, iar biroul departamentului de Dezvoltare Rurală a fost închis și sigilat pentru a nu fi sustrase probe.
   Biroul de Dezvoltare Rurală este subordonat direct Ministerului Agriculturii. Se ocupă cu preluarea și analiza dosarelor de la fermieri pentru măsurile 141 și 112.
   Reporterii „Monitorul de Vrancea” au încercat să o contacteze pe Nuța Ragea pentru a-i consemna punctul de vedere, însă aceasta nu a răspuns la telefonul mobil.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?