Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Dezgustătoare pentru ceilalţi sau dăunătoare pentru tine


   Unele dintre obiceiurile pe care ni le formăm ne dăunează sănătății, poate fără să ne dăm seama. Cercetătorii, doctorii și nutriționiștii oferă tot timpul recomandări pentru a elimina treptat aceste obiceiuri în vederea unei vieți mai sănătoase, soluții grupate în lista care urmează.

Cocoșarea
   Când stai aplecat sau când te cocoșezi atât de mult când stai pe scaun sau pe canapea încât ești aproape să cazi, mușchii de spate și ligamentele trebuie să muncească mai mult ca să îți păstreze echilibrul. Forțarea mușchilor poate duce la dureri de spate, oboseală și dureri de cap, printre altele.
   Cum să te oprești: Când stai în picioare, ai grijă ca umerii să fie îndreptați spre spate și relaxați, pieptul să fie în sus, iar genunchii să fie relaxați, nu blocați. Când stai așezat, asigură-te că ambele picioare ating podeaua, cu șoldurile la același nivel cu genunchii. Spatele ar trebui să fie ferm lipit de spătarul scaunului, iar partea de sus a spatelui și gâtul să fie drepte.

Mestecarea bucăților de gheață

   „Pica”, o condiție a organismului care provoacă pofta de a mesteca non-alimente, precum hârtia sau gheața, este uneori declanșată de probleme de nutriție, cum ar fi anemia cu deficiență de fier. Pe lângă zgomotul deranjant pentru cei aflați în preajmă, acțiunea de a mesteca gheața ar putea semnala și probleme emoționale ca stresul sau chiar tulburarea obsesiv-compulsivă.
   Cum să te oprești: Băuturile pe care le faci sau le comanzi ar trebui să fie fără gheață, ca să eviți tentația. Întreabă-ți și doctorul, care poate investiga dacă ai o deficiență nutrițională și dacă poate fi depășită.

Rosul unghiilor

   Nu este cel mai igienic obicei. E cea mai ușoară cale pentru ca microbii care se strecoară pe sub unghii de fiecare dată când scrii la tastatură, deschizi o ușă sau mângâi un cățel să ajungă în gura ta. Dacă ai tendința de a-ți roade și cuticulele, poți dezvolta o infecție a unghiilor. De asemenea, obiceiul de a roade unghiile poate fi un alt semn pentru probleme emoționale, ca stresul sau anxietatea.
   Cum să te oprești: Ai putea să încerci să mesteci gumă pentru ceva timp ca să estompezi dorința de a-ți roade unghiile. Dacă îți dai seama că îți rozi unghiile de fiecare dată când ești neliniștit, stresat sau trist, acest lucru ar putea să-și găsească rezolvarea dacă te duci la psihiatru.

Păstrarea lentilelor de contact în timpul somnului
   Riscul unei infecții oculare crește semnificativ atunci când dormi cu lentilele la ochi. Repetarea acestei greșeli poate lua din cantitatea de oxigen de care are nevoie țesutul ochiului, iar în unele cazuri ochiul poate compensa prin crearea de mici vase de sânge. Dacă nu sunt verificate, aceste vase ar putea cauza pagube permanente. Chiar dacă ochii nu suferă o infecție sau nu formează vase de sânge, există șansa de a fi iritați și roșii în următoarea zi.
   Cum să te oprești: Introdu scoaterea lentilelor în rutina ta zilnică. În fiecare zi, schimbă-le cu ochelarii de vedere atunci când, de exemplu, te schimbi de hainele de lucru sau în timpul unei pauze de publicitate la televizor.

Trosnirea încheieturilor

   De fapt, obiceiul acesta ar putea să nu fie atât de rău. Dacă atunci când erai mic mama ta insista că dacă îți trosnești degetele o să faci artrită, cercetări recente desființează, în general, acest mit. Totuși, „natura nu a intenționat ca noi să ne întindem în mod repetat ligamentele încheieturilor de la degete”, după cum a spus directorul medical al Centrului pentru Artrită Providence din Oregon. Acesta a dat ca exemplu două cazuri în care pacienții și-au rănit mâinile prin trosnitul încheieturilor – unul și-a dizlocat degetele, iar celălalt și-a dizlocat practic ligamentul din degetul mare.
   Cum să te oprești: Așa cum ar face cineva care încearcă să renunțe la fumat, ai putea să le spui prietenilor și familiei că încerci să nu-ți mai trosnești încheieturile, ceea ce te va face să te simți răspunzător de schimbarea obiceiului. Åži așa cum unele persoane aflate la dietă țin evidența a ceea ce mănâncă zilnic, ar putea fi util să notezi undeva de fiecare dată când îți trosnești degetele, pentru a începe să scapi de obicei.

Gustările din timpul nopții

   Cercetările sugerează că pot scădea din metabolism. Iar dacă la 10 seara ronțăi o pungă de floricele în fața filmului, corpul tău va trebui să le digere atunci când dormi, în loc să ardă grăsimea. În plus, din cauza gustărilor târzii te poți trezi din somn cu arsuri la stomac.
   Cum să te oprești: Gândește-te la motivul pentru care mănânci atât de târziu. Mănânci destul în timpul zilei? Cât de consistente sunt mesele și cum arată micul tău dejun? O revizuire a felului în care te alimentezi în timpul zilei poate ajuta la rărirea meselor din timpul nopții. Dacă încerci să slăbești, propune-ți să nu mai mănânci după cină.

Dormitul între alarme

   Dacă ai tendința de a apăsa pe „snooze” o dată, de două sau de zece ori în fiecare dimineață, vei ajunge cel mai probabil să întârzii sau să te simți epuizat înainte ca ziua ta să înceapă. Dificultatea în a reuși să te trezești este, de cele mai multe ori, un semn că nu ai un somn suficient și de calitate, ceea ce poate duce la multe probleme de sănătate, de la câștigul în greutate la presiunea ridicată a sângelui.
   Cum să te oprești: Ce contează cel mai mult este să îți asiguri între șapte și opt ore de somn neîntrerupt. Alege ora la care chiar ai vrea sa te trezești dimineață (nu la care ai vrea să apeși prima oară butonul „snooze”) și scade opt ore. Aceasta este ora ta de culcare. Dacă să adormi la ora 10 seara ar putea părea ridicol, încearcă să te culci cu 15 minute mai devreme în fiecare seară până reușești. De asemenea, evită să îți petreci timpul dinainte de culcare jucându-te cu gadget-uri electronice sau consumând cafeină.

Consumul excesiv de băuturi energizante
   O avertizare emisă anul trecut în Statele Unite a arătat că aproximativ 20 de morți au fost legate de astfel de produse, în afară de un număr și mai mare de spitalizări.
   Cum să te oprești: Dacă îți dispare energia, încearcă o gustare cu mulți carbohidrați, cum ar fi jumătate de sandviș cu ton cu pâine din făină integrală. Astfel, va fi mai puțin probabil ca nivelul zahărului din sânge să crească, iar organismul tău va fi mai puțin obosit. Alte feluri de a-ți crește energia includ suplimente de vitamina B, un duș rece sau o plimbare în aer liber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?