Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Regele Mihai I, chemat în judecată de Dieter Stanzeleit


   Regele Mihai I este chemat din nou în judecată de cetățeanul german Dieter Stanzeleit, care susține că este fiul acestuia și cere Judecătoriei Sectorului 1 efectuarea mai multor expertize pentru stabilirea acestui fapt, între care și cea a comparării ADN-ului său cu cel al regelui. Stanzeleit a introdus la Judecătoria Sectorului 1 o acțiune prin care cere unui judecător să stabilească, în urma administrării probelor ce se vor propune pe parcursul judecării cazului, că Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.
   În deschiderea cererii depusă la instanță, Stanzeleit arată că, „în prezent, aparența de drept, neconformă cu realitatea biologică, și care rezultă din actul de naștere, este că tatăl subsemnatului este defunctul Max Bernhard Stanzeleit ce figurează în acest act, la poziția «tată»”. „Însă, în realitate, tatăl biologic al subsemnatului este Majestatea Sa Regele Mihai I al României, realitate pe care dintotdeauna am cunoscut-o, fiindu-mi mai apoi confirmată și de «mama» mea «adoptivă» , respectiv Dna. Irmgard Stanzeleit, ce mi-a destăinuit (de fapt confirmat) că, la începutul anului 1945, copil fiind, am fost lăsat, de către persoane necunoscute, într-o stare fizică extrem de precară (rănit și sângerând) spre îngrijire doamnei Irmgard Stanzeleit, ce din compasiune a acceptat primirea mea, cu atat mai mult cu cât, în perioada respectivă se îngrijeau de fiul lor, ce își trăia ultimele zile (și care, la scurt timp a și murit) pe nume Dieter Stanzeleit, pe care, mai apoi, practic l-am «substituit»”, relatează acesta în solicitarea depusă la instanță.
   Stanzeleit solicită „în mod deosebit” încuviințarea efectuării unei expertize medico-legale (genetică, tip ADN), ocazie cu care, se va stabili legătura biologică dintre subsemnatul și Majestatea Sa Regele Mihai I al României”. Instanța a înregistrat această cerere, a format un dosar civil, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 10 aprilie. Dieter Stanzeleit, în vârstă de 73 de ani, a deschis anterior acțiuni cu același obiect în Germania și în Elveția.
   În 2006, el a publicat o cartea „Regina pierdută”, în care susține, de asemenea, că este fiul natural al Regelui Mihai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?