Sfântul Valentin

   Pentru că a fost Sfântul Valentin, am avut ocazia să ne bucurăm de părerile tuturor și pe acest subiect, expuse, ca de obicei, cât mai tocit și banal cu putință. Åži pentru că unii n-au nimic altceva mai bun de făcut decât să analizeze prostiile pe care le zic alții (de fapt prostia, fiindcă e aceeași părere spusă cu alte cuvinte), iată la ce am ajuns.

Părerea
   Sigur, Valentine’s Day nu poate fi la modă mereu pentru un popor care tocmai l-a adoptat de câțiva ani și mai ales când nu e încă o tradiție. Devine banal, prea ușor. De aceea avem nevoie de un Valentine’s Day reinventat și de asta se ocupă, bineînțeles, rebelii (adică cei 35% cu o altă părere decât a masei de 65%). Soluția pe care ei au găsit-o, a fost un anti-Valentine’s Day. Încă de anul trecut, când toți încă se mai bucurau de clișee roz și drăgălașe, ei spuneau pass acestei sărbători. Fie se puneau în postura de singur și mândru de asta, ori făceau miștouri pe seama cuplurilor. Sau chiar erau triști și solitari (disponibili) și credeau că cea mai bună ocazie să-și înștiințeze din nou prietenii, cunoscuții și vecinii, poate poate le iese ceva, e Sfântul Valentin.

   Ei, anul acesta masa a prins repejor ideea „rebelilor”, așa că acum ironizăm sărbătoarea asta la unison, mândri să expunem aceeași marfă cu cea a vecinului de tarabă. Pe mine nu mă deranjează, chiar nu-mi pasă dacă toată lumea se entuziasmează din cauza ei ca într-un desen animat american sau din contră, dar nu pot să nu observ cum, spre deosebire de anii trecuți, a devenit atât de mainstream să te lauzi cu iubita în februarie, încât pe 14 ți-e și rușine cu ea. Dar cum nu ne interesează de ce Valentine’s Day, mai nou, trebuie folosit în sensul contrar decât cel în care a fost conceput (adică să arătăm că suntem singuri și nu că avem pe cineva), ridicăm din umeri și dăm vina pe hipsteri. Mereu e vina lor. Cine știe, poate că acum e prea comun să fii împotriva sărbătorii ăsteia și la anul or să vină cu ceva nou. Ba nu, o vor sărbători din nou în sensul propriu-zis. Prea obositor să vii cu ceva nou.

Dragobete
   Cum s-a strecurat în țară Valentine’s Day, în urechile neaoșe ale unora a sunat prea englezist. Åži atunci, ce-au făcut prietenii noștri?  Evrika, dragobetele! De fiecare dată când un cetățean zice „Valentine’s Day”, se trezește un altul să „Dragobete sus și tare!”. Căci noi avem câte un echivalent pentru orice sărbătoare deja existentă, din ultimul trib african și până la cele ale amerindienilor! Astfel se formează dileme ca și aceea dintre a fi stelist  sau dinamovist. Orice român e ori una, ori alta. Nu mai zice nimeni „saaau…”cu o voce de tăntălău. „Dragobete sau Sfântul Valentin saau…” nimic. Chiar dacă nu mai e pe val ca acum câțiva ani, ar trebui să luăm exemplul tipului cu fes de la TV, ne-ar ajuta să vedem o a treia și chiar o a patra opțiune. Åžtii care e problema cu Dragobetele? Că au fost relansate de abia după ce a intrat Sfântul Valentin în România. Dacă naționaliștii erau atât de devotați tradițiilor, puteau să facă același tam-tam din Dragobete și înainte să apară Valentine’s Day. De ce a avut sărbătoarea asta pur-românească nevoie de o relansare? Dragobetele vine ca un fel de completare la sărbătoarea-intrus, ceea ce e foarte ne-naționalist…
   Dacă vrei să îi faci o surpriză iubitului sau iubitei, alege altă zi a anului. Asta e prea încărcată de ceilalți și de părerile lor ca să mai  fie un moment reușit pentru un cuplu. Nici măcar nu e o surpriză să faci o surpriză de Sfântul Valentin.