Cornel Stoica, din Vizantea-Livezi, a primit o pedeapsă de 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru furt de material lemnos. Potrivit rechizitoriului, fapta a fost comisă pe data de 21 octombrie 2012, iar lemnele proveneau de la trei arbori care, anterior, fuseseră doborâți de vânt. Bărbatul a recunoscut că a secționat arborii, iar materialul lemnos astfel obținut și l-a însușit pentru nevoile proprii. El a precizat că, între timp, a achitat prejudiciul provocat Ocolului Silvic.