Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bijuteriile lui Elizabeth Taylor, expuse de casa Bulgari


   Opt bijuterii care au aparținut actriței Elizabeth Taylor vor fi expuse de casa Bulgari într-un magazin din Beverly Hills, Los Angeles, la un an după ce colecția de accesorii a acesteia a fost vândută la licitație pentru o sumă exorbitantă, peste 190 de milioane de dolari. Expoziția cuprinde bijuterii pe care Taylor le-a purtat în filme celebre, printre care și acelea cu care a apărut în rolul Cleopatra din lungmetrajul cu același titlu, când s-a înfiripat iubirea dintre ea și actorul Richard Burton.
   Astfel, cei care vor vizita expoziția vor putea admira broșa cu smarald și diamante care, la licitația casei Christie’s de anul trecut, a fost vândută cu 6.578.500 de dolari, stabilind astfel un record absolut în acest sens, prețul pe carat fiind de 280.000 de dolari. De asemenea, în expoziție a fost inclus colierul cu smaralde și diamante care, la aceeași licitație, a fost vândut cu 6,1 milioane de dolari, dar și o salbă din aur cu diamante de care sunt agățate șase monede romane vechi, a cărei valoare la licitație a fost de 5,9 milioane de dolari.
   Respectivele bijuterii, despre care se spune că au fost aduse de Bulgari de la reședința lui Liz Taylor, în decembrie 2011, pentru a fi incluse în licitația casei Christie’s, vor fi expuse timp de o săptămâna, înaintea galei premiilor Oscar (24 februarie). „Credem că nu a existat o celebritate mai potrivită să se îndrăgostească de Bulgari”, spun reprezentanții brandului. Richard Burton, actorul cu care Elizabeth Taylor s-a căsătorit de două ori și de care a divorțat în cele din urmă, spunea la un moment dat că „singurul cuvânt în limba italiană pe care îl cunoaște Elizabeth este Bulgari”.
   Casa Bulgari a fost fondată în 1884, la Roma, de grecul Sotirios Voulgaris, cunoscut în Italia cu numele Sotirio Bulgari. Brandul a fost cumpărat, în 2011, pentru 4,3 miliarde de euro și alte beneficii de compania de produse de lux LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton SA. Elizabeth Taylor a murit în martie 2011, la vârsta de 79 de ani, din cauza unei insuficiențe cardiace.
    Elizabeth Taylor și-a câștigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie” (1944), și a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) și „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966), în acesta din urmă avându-l partener pe Richard Burton.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?