Iubitorii de film din Focșani au parte de o surpriză… de groază în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, de la orele 17.00 și 19.00, la Cinematograful Balada, va avea loc avanpremiera filmului horror „Mama”. Trebuie știut faptul că filmul este interzis copiilor sub 18 ani. Soții Annabel și Lucas le adăpostesc în casa lor pe nepoatele Victoria și Lily, despre care nu mai știuseră nimic de multă vreme și care au fost găsite ducând de cel puțin cinci ani o viață sălbatică în pădure. La scurtă vreme după sosirea copiilor încep să se petreacă evenimente bizare și crime inexplicabile, iar adulții își dau seama că nepoatele lor au adus cu ele forțe supranaturale care sălășluiau în acea pădure și care le revendică înapoi pe fetițe. Premiera filmului în România este săptămâna viitoare, pe 1 martie.
Tot sâmbătă și duminică, de la ora 15.00, este programat filmul pentru copii „Asterix și Obelix în slujba Majestății Sale”. Prețul unui bilet la oricare dintre cele două filme este 5 lei.
Film va fi duminică și la Casa de Cultură din Odobești. De la ora 11.00, cei mici pot vedea filmul pentru copii „ParaNorman”, un desen animat în care un băiețel luptă cu fantome, zombie și vrăjitoare.