În ultimul timp atenția mi-a fost atrasă din ce în ce mai mult către specia asta umană, deși e un lucru ciudat. De ce? Fiindcă ne suprapopulează ecosistemul, ca niște vrăbiuțe în oraș care au devenit banale, pentru că le vezi așa de des încât uiți să le analizezi când sar de pe un fir telegrafic pe altul.Tot așa și oamenii cu portofelul. Nu e necesar să aibă un portofel, le ajunge și o tabletă cu informații în nici un alt fel decât plictisitoare, un telefon subțire și lat sau alte porcărioare în același gen.
Îi recunoști după expresia feței, în primul rând. În autobuz, tren, par plictisiți și distanți, dar dacă interacționezi cu ei devin excesiv de amabili, ca și cum amabi-litatea lor ar fi de carton. De-a lungul discuției fac afirmații ca „Nu te fă *o meserie oarecare*, nu se câștigă…” Åži din vreo două, trei afirmații ca astea îți dai seama că îi interesează destul de mult „câștigul”. Nu sunt avari dar au credința adânc înrădăcinată că dacă ai bani, automat ești un om mai bun. Åži totuși, nu asta îi face pe ei oamenii cu portofelul, ci un fel de regulă: în momentul în care un om are nevoie de portofel, își pierde personalitatea. Ai permis, hârtiuțe, notițe și legitimații? Deci ai nevoie de portofel (5 lei i-ai fi putut băga și într-un buzunar). Așadar ai intrat în rândul lumii. Åži atunci, vei începe să vorbești entuziasmat despre ce a făcut nu știu ce coleg, despre „potențialul” unuia sau al altuia, despre cum ți-ai putea găsi un loc de muncă (care îți ocupă mult timp, și nu-ți place, dar „o să te obișnuiești tu”). Îi mai recunoști și după faptul că, deși nu le pasă de modă, nu le pasă nici de ceea ce le-ar plăcea lor. Merg cu turma, căci să gândești singur ce muzică să-ți placă sau cum să te îmbraci ar fi un efort suplimentar. Åži pentru că nu sunt proști, ar putea face alegeri bunicele. Însă comoditatea este cheia. De ce să încerci să evoluezi când aici e bine și cald? Iar dacă cumva ai o tendință să te desprinzi, apar alți oameni cu portofel, mai vârstnici și următoarea replică: „Lasă mamă, că ai să ai tu timp de asta! Acum să-ți faci un rost, și după mai vezi tu…”. Åži încet-încet, „rostul” te conduce spre nevoia de comod.
Orice om cel puțin decent cultivat are un vis sau o pasiune. Desigur, până când devine un om cu portofel! Atunci, zâmbitor, va putea afirma că nu mai are timp de visul său. Lui nu îi pasă că visul era important odată. Poate că nici măcar nu l-a numit vis, sau n-a îndrăznit să se gândească că ar putea să se ocupe de el și după terminarea școlii. Însă el există acolo sub forma acti-vității care îți distrăgea atenția de la făcutul de teme. Nu și acum! Nu mai avem timp de prostii, trebuie să muncim, să ne creăm o existență pe care nu ne-am dori-o în mod deosebit, apoi să continuăm munca și să ne întreținem existența care nu ne place! Omul cu portofel poate fi inteligent, sau doar muncitor, sau poate numai cu bun simț, însă scopul lui este să se integreze în societate, despre care crede că este de datoria lui să o întrețină. Nu ăsta e lucrul rău, rău e că fiecare susține societatea în felul în care trebuie și nu în care vrea el. Fiindcă atât timp cât aduci o contribuție societății, este în regulă. Ceea ce contează este să contribui cu ce simți nevoia, și nu cu ceva din care „se câștigă”. Încearcă să te faci ce voiai să fii când erai copil, sfatul meu.
Åži cel mai rău este că nu știi cine va fi om cu portofel și cine nu. În timpul liceului, încă nu-ți poți da seama. Poate fi chiar prietenul tău. Singurul lucru clar este că odată cu portofelul, vine și datoria de a-ți păstra sinele nealterat de ceea ce vrea societatea de la tine.
Colegiul Național Unirea
