Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Lucaci 005. Pauza de la Pedagogic


   Orele 10:15. Soarele strălucește, după atâtea zile mohorâte, dar vântul suflă rece. Ajung în fața Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani puțin zburlită, dar încrezătoare. Sunt întâmpinată de două uși ferecate atât la intrarea pentru profesori cât și la cea pentru elevi. „UÅžILE SE ÎNCHID ÎN TIMPUL CURSURILOR. NU INSISTAÅ¢I!” scrie pe o foaie lipită pe geam.
   „Am fost la magazin să luăm pixuri și s-a sunat până am venit noi”, spun doi băieți de clasa a V-a care se plimbau prin curte. Fiindcă nu au reușit să intre la ora de curs, elevii alergau să nu înghețe.
   Orele 10.20. Se sună de pauză. Printre alergături, elevii s-au jucat cu ultima zăpadă neagră, pe care au mai găsit-o prin curtea școlii. Câteva colege i-au surprins pe cei doi elevi imediat la ieșirea în pauză. „Unde ați fost chiulangiilor?”, au întrebat ele râzând.
   Elevii ies din liceu. Unii se grăbesc spre locul unde se fumează, lângă un bloc. Stau ciotcă, ignorând mizeria din jur, dar și primele raze ale soarelui, preocupați parcă doar ca să-și bage fum în plămâni. Un licean își scoate țigara imediat ce coboară scările liceului. În drum spre locul de fumat un băiat spune: „Am spus că nu mai fumez, dar nu mă pot abține”. Un altul își cheamă un coleg spunându-i: ” Hai în spate că e viața frumoasă”.
   Alții se grăbesc spre un bărbat care așteaptă pe trotuar, în fața școlii, cu două genți frigorifice, pentru a cumpăra sandviciuri. 4 lei sandviciul – o chiflă cu salam și multă maioneză. „Vin copiii să cumpere pentru că au un gust mai deosebit decât chipsurile”, își laudă omul marfa.
   Pe holuri e liniște, elevii rămași în clase stau liniștiți, ici colo pe holuri câte unul mai vorbește la telefon, iar în băi fetele se admiră în oglindă.
   La etajul IV al liceului, ceva mai gălăgioși sunt copiii de la clasele primare. Se jucau, iar pe unii i-am auzit țipând:  „Vino la mine să-ți scot inima, mațele!”. Sunt, probabil, replici din jocurile video sau filmele pe care le vizionează cu sau fără acordul părinților.
   Orele 10.30. Se sună de intrare. Omul cu sandviciurile își strânge marfa și pleacă. Elevii intră la ore, chiar și cei fumători. Ușile se închid. A început o nouă oră de curs.

33 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?