Înainte să rămân gravidă prima oară aveam 58 de kilograme. În primele trei luni de sarcină am ajuns la 55 de kilograme, pentru că mi-a fost foarte, foarte, dar foarte rău. La 9 luni de sarcină aveam vreo 67-68 de kilograme. După ce am născut fetița, am reușit să slăbesc, fără să țin regim, vreo 5-6 kilograme. Am rămas din nou gravidă și am pornit de data asta de la vreo 62 de kilograme. La opt luni, deși mi-a fost foarte rău și la începutul acestei sarcini, aveam vreo 73-74 de kilograme. Mult, știu.
La șase luni după ce am născut băiețelul nu dădusem jos nimic.
Problema e că sunt un om căruia îi place să mănânce. Åži mănânc orice, nu am preferințe. Îmi plac sarmalele și friptura de miel la cuptor și pastele cu fructe de mare și ciorba de burtă și poalele-n brâu și cozonacul și cârnații și pizza și saramura de pește și salatele și tochitura și șnițelele și borșul de fasole. Ador ciocolata, eclerele, tiramisu, înghețata, gogoșile, clătitele, checul, papanașii. Mănânc tot ce înseamnă lapte și produse lactate, de la cașul afumat, la buricul de cașcaval și brânza cu mucegai.
Pe toate și multe altele le-am mâncat.
A venit însă o zi când nu mi-a mai încăput fundul în nicio pereche de blugi și am zis: gata!
Așa că începând cu o zi de luni nu am mai mâncat după ora 18.00. Când spun că nu am mai mâncat mă refer că nici măcar apă plată cu lămâie nu am băut. Absolut nimic după ora 18.00! Doar apă beau, eventual ceaiuri din plante fără niciun adaos. În vreo șase-șapte luni am slăbit cele 15 kilograme sus-menționate.
E greu, mai ales la început. Pentru mine a fost cu atât mai greu cu cât am trecut printr-un Crăciun cu miros de cârnați, cu caltaboș înghițit de alții cu niște sfeclă roșie cu hrean, cu slănină pusă la mirodenii, cu friptură sfârâind pe grătar și însoțită de un vin roșu, aspru ca o scoarță de copac bătrân, cu cozonaci galbeni, rumeniți și plini cu nucă și cacao, cu răcituri și salate de boeuf.
Dar am rezistat. Partea bună când nu mănânci seara e că ți-e foame dimineața. Åži, se știe, masa de dimineață e cea mai importantă.
Pentru cine e interesat, stilul e următorul:
– Dimineața, cam orice. Eu de obicei mănânc un castron de lapte cu cereale, dar mă mai bag și la niște pâine cu unt și brânză de burduf deasupra, alături de o cană cu ceai
– La prânz, tot cam orice. Adică ciorbiță (nu că aș fi fan, dar sunt obligată să fac pentru copii) sau orice mâncare de carne cu legume. După, un fruct sau un iaurt sau macaroane cu brânză (zic așa, că asta a fost azi, când scriu articolul)
– Între 17.00 și 17.59, ideal ar fi iaurt sau fructe sau legume. Sincer, eu mănânc ciocolată, prăjiturele, biscuiți și alte prostii din comerț, dar nu le recomand. Fiindcă pierd în greutate și când sunt foarte nervoasă, foarte emoționată, foarte stresată, îmi permit să mănânc cele înainte menționate, deși sunt conștientă că nu sunt bune, drept pentru care le și ascund, să nu le vadă copiii.
Consider că e „regimul” ideal, pentru că nu trebuie să te abții de la nimic. Dacă mi-e poftă de orice după orele 18.00, mă abțin și mănânc a doua zi dimineață. Pentru oamenii cărora le place să mănânce e un mare chin orice alt tip de regim, care presupune să elimini din alimentație pâinea, de exemplu, sau carnea sau înghețata ori mai știu eu ce.
Îmi place pâinea, îmi place s-o miros, să aud cum pârâie coaja. Îmi aduce aminte de zilele când bunicul aducea pâinile negre, cu coajă crocantă, cu miros de grâu și de vatră de la Tănăsoaia. Îmi aduce aminte de zilele când cumpăram pâine pe cartelă de la magazinele din Focșani.
N-aș putea fi vegetariană. Îmi place carnea. Îmi place prăjită în tigaie, cu mămăligă și murături, îmi place pe grătar, cu cartofi și salată de roșii, castraveți, ceapă, multă ceapă, îmi place fiartă, cu mujdei de usturoi. Îmi aduce aminte de zilele când mamaia mea își punea scăunelul de seara în spate la Plombă, în cartierul Sud, și pleca acolo cu noaptea în cap ca să cumpere carne. Îmi aduce aminte de noaptea când m-am întors acasă de la Liceul Economic, unde așteptasem cu înfrigurare să văd dacă și la ce profil am intrat, după ce am dat examen de admitere, iar mama mi-a pus pe masă pilaf și piept de pui, mângâindu-mă pe cap și lăcrimând pe ascuns de bucurie că am reușit.
Ador înghețata. Îmi place de cacao, de vanilie, de fistic, îmi place la cornet sau în cupă sau sub formă de tort. Îmi place când se topește și se prelinge și-ți răcorește gura și gâtul și stomacul în zilele când e foarte cald. Îmi aduce aminte de zilele când tataia Jean ne dădea mie și surorii mele câte trei lei ca să cumpărăm înghețată împachetată ca untul, cu gust dulce și catifelat. Îmi aduce aminte de duminicile când mergeam la matineu la Cinematograful Unirea, să vedem desene animate, apoi la Balada, la filme indiene sau coreene, apoi la cofetăria demult uitată, situată undeva pe la etajul I al unuia dintre blocurile Turn din Sud. Åži îmi aduce aminte de o zi de vară când, în redacție, am cumpărat un tort de înghețată și cu linguri în mâini l-am atacat blând, dar ferm cu George, Diana, Dan, Ciprian, Ionuț și Aurel.
Îmi place să mănânc. Când nu-mi place ce mănânc, mă întristez, mi se strică buna dispoziție, am sentimentul de risipire a unor momente ce ar fi putut fi.
Dar urăsc să fiu grasă! Am avut probleme cu greutatea din adolescență. Am ținut regimuri tâmpite, nu mâncam nimic câte două zile, apoi aproape că leșinam. Nu m-a ajutat nici faptul că mama a lucrat la cofetărie și la o făbricuță de pâine, în acei ani. Venea acasă cu cartoane de prăjituri, cu covrigi și cornuri. Å¢ineam posturile nu atât pentru semnificația lor religioasă, ci ca să slăbesc. Am avut grave probleme de sănătate din cauza regimurilor de slăbire, iar mamele ar trebui să fie foarte atente la alimentația copiilor lor, mai ales în adolescență, o vârstă a nesiguranței de sine, din punctul meu de vedere.
Acum, îmi permit să mănânc seara. Dar numai sâmbăta și la cine știe ce ocazii. În celelalte seri nu, căci kilogramele revin și, sincer, îmi place să port 38, nu 44. Plus că dorm mai bine, mă simt mai bine și, cel mai important pentru o mâncăcioasă, mănânc tot ce vreau. Doar că nu după ora 18.00.
