Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

ULTIMA ORĂ: Andrei Plăcintă, condamnat la închisoare cu executare


   Andrei Plăcintă a fost condamnat în rejudecare la Curtea de Apel București, la 4 ani și șase luni de închisoare cu executare. Acesta a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie dar a rămas cu acuzația de tentativă de omor.
   Dosarul a ajuns din nou pe rolul instanței de apel, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis retrimiterea cauzei la instanța inferioară. Andrei Plăcintă a fost acuzat de tentativă de omor, tâlhărie și ultraj contra bunelor  moravuri, după ce în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din București, pe fondul unor neînțelegeri cu prietena sa, a lovit-o pe aceasta și a deposedat-o de un telefon mobil. În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbați, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism Renault, s-a urcat de mai multe ori cu mașina pe trotuar, cu intenția vădită de a-i lovi. Potrivit rechizitoriului, în timp ce încerca să se țină cu mâinile de capota mașinii, unul dintre bărbați a căzut pe trotuar, iar Andrei Plăcintă, prin manevre succesive față-spate, a trecut peste el, provocându-i mai multe leziuni traumatice.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?