Gadget-ul este cunoscut deocamdată sub numele de Bat și a fost conceput de o companie cu sediul în Praga, Cehia. Designer-ul care l-a produs este considerat unul dinte cei 40 care vor schimba fața lumii în viitor. Conceptul se bazează pe un câmp magnetic între mousepad și mouse, informează Daily Mail. Mouse-ul levitează la o înălțime de 40 de milimetri atunci când este liber și la 10 milimetri când este manevrat.
În afara de conceptul inovator care are un aspect futurist, mouse-ul este proiectat și pentru a preveni eventualele accidente produse în timp de folosirea excesiva a mouse-ului. Produsul primește o atenție considerabilă deja din partea marilor companii, dar se află deocamdată doar în faza de testare. Când va fi scos la vânzare, va apărea în două culori, alb și negru.
Vadim Kibardin, designerul mouse-ului, s-a născut în 1975, în Rusia, dar are studioul de producție în Praga.