Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Banca de alimente pentru 15.800 de familii nevoiaşe


   Fundația Internațională Carrefour, Ca-rrefour România și Crucea Roșie au sprijinit cu alimente 15.800 de familii nevoiașe din 18 județe, în cadrul Programului „Banca de alimente”, implementat atât în Focșani, cât și în alte 23 de hipermarketuri Carrefour din Arad, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava, Drobeta Turnu Se-verin și Bacău. Acțiunea a făcut parte din proiectul „Banca de Alimente pentru 18 județe” și a avut ca obiectiv ajutorarea cu alimente de bază a familiilor și persoanelor nevoiașe din județele în care nu există Banca de Alimente și nici magazine de timp hipermarket. Valoarea totală a proiectului a fost de 200.000 de euro, din care Fundația Internațională Carrefour și Carrefour România au contribuit cu 150.000 de euro și Crucea Roșie Română cu 50.000 de euro.
    Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, au fost distribuite 189.600 kg de alimente de bază familiilor nevoiașe; 15.800 de familii (peste 47.358 de persoane) au beneficiat de pachete cu alimente; alimentele au fost distribuite în 18 județe, respectiv 262 localități din mediul rural și urban; în procesul de sortare și distribuție a alimentelor s-au implicat 230 de voluntari. „Carrefour România și Crucea Roșie au un scop comun: luptăm pentru o viață mai bună, o lume fără foame! Acest crez se regăsește în toate acțiunile Carrefour, încă din 2001, de la intrarea pe piața din România. Proiectele noastre au beneficii reale, cuantificabile, iar prin implicarea Fundației Internaționale Carrefour, impactul este cu atât mai mare. Donarea unui pachet de făină sau a unei conserve poate părea un lucru lipsit de importanță pentru majoritatea oamenilor. Pentru miile de familii din România aflate în pragul sărăciei, acest ajutor primit devine vital în condițiile unei economii precare și a unei rate a șomajului îngrijorătoare. Românii au înțeles acest lucru, iar prin magazinele sale din țară, Carrefour sprijină aceste inițiative și facilitează accesul clienților săi la punctele de colectare ale Crucii Roșii”, a declarat Andreea Mihai, director marketing la Carrefour România.
    Mihaela Geoană, Președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a adresat mulțumiri partenerilor care s-au alăturat instituției de caritate în efortul de a-i ajuta pe cei mai greu afectați de sărăcie. „Creșterea șomajului, pierderea locurilor de muncă, creșterea costurilor la facturile pentru utilități au creat o nouă categorie de persoane afectate de criza economică- noii săraci. Problema socială reală a acestor familii este lipsa accesului la o alimentație normală. Anul trecut, datorită implicării Fundației Internaționale Ca-rrefour și a Carrefour România, Crucea Roșie Română a sprijinit 15.800 de familii cu alimente de bază în 18 județe. Mulțumim partenerilor noștri, pentru că în acest context economic s-au alăturat eforturilor Crucii Roșii Române de a-i ajuta pe cei mai greu afectați”, a declarat Mihaela Geoană. 
    Carrefour România este primul partener al Crucii Roșii Române care s-a alăturat proiectului Banca de Alimente. A oferit spații în toate magazinele sale de tip hipermarket din țară pentru amplasarea de recipiente de colectare a alimentelor cumpărate și donate de cetățeni, precum și transportul acestora la depozitele Băncii de Alimente. Urne pentru colecta de bani au fost amplasate la casele de marcat ale magazinelor Carrefour. Până în ianuarie 2013, prin magazinele Carrefour au fost strânse 159.653 kg de alimente pentru proiectul Banca de Alimente a Crucii Roșii Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?