Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Bani de la Stat pentru angajarea şomerilor


   Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea atenționează angajatorii care beneficiază de subvenționarea locurilor de muncă pe care au încadrat șomeri, că sunt obligați să depună declarația privind obligația de plată a contribuțiilor sociale și evidența nominală a persoanelor asigurate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează veniturile persoanelor respective. „Pentru luna pentru care angajatorii nu depun declarațiile până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsurile de stimulare prevăzute la articolele 80, 85 din Legea 76/2002 nu se acordă. Măsurile de sti-mulare se acordă pentru luna pentru care documentele sunt corectate și depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența no-minală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferente lunii respective”, se subliniază în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
    În ceea ce privește facilitățile care se acordă angajatorilor șomerilor, acestea sunt în funcție de categoria din care fac parte cei cărora le încheie contracte individuale de muncă.
    Astfel, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ, sunt scutiți, pentru o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferentă absolvenților încadrați. Totodată, ei primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent încadrat: o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii (500 lei); o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referință pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal (600 lei); o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință pentru absolvenții de învățământ superior (750 lei). La începutul acestui an, în evidențele AJOFM Vrancea figurau 8.426 șomeri, din care 3.369 femei, absolvenți fiind 666 persoane.

Subvenții pentru șomerii de peste 45 de ani

    Potrivit celor transmise de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea, de subvenții mai beneficiază și angajatorii șomerilor cu vârsta de peste 45 de ani și ai celor ce sunt unici întreținători ai familiilor monoparentale.
    Astfel, pentru încadrarea acestora, angajatorii sunt scutiți timp de 12 luni de plata contribuției datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din categoriile amintite.
    Ei mai primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social (500 lei) de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin doi ani.
    Nu în ultimul rând, angajatorii care încadrează în muncă șomeri care în termen de trei ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă (dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială) beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?