Perioada de depunere a dosarelor pentru ocuparea funcției de director îngrijiri al Spitalului Județean de Urgență Focșani s-a încheiat. Ieri a fost ultima zi în care candidații și-au putut depune dosarele de participare.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență, pentru această funcție s-a înscris Dănuț Mihalache, asistent medical principal în cadrul Laboratorului de Imagistică și Radiologie Medicală al spitalului. Concursul pentru ocuparea acestei funcții urmează să aibă loc pe 3 aprilie.
Reamintim că pentru funcția de director medical s-au înscris medicii Valentin Ochean și Gabriel Negoiță, iar pentru funcția de director financiar contabil s-a înscris economista Mădălina Efteme. Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director medical, director financiar-contabil și director îngrijiri în cadrul Spitalului Județean vor avea loc la începutul lunii aprilie. Dacă pe 1 aprilie va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de director medical, în ziua următoare va avea loc cel pentru ocuparea postului de director economic, iar pe 3 aprilie cel pentru ocuparea funcției de director îngrijiri.
Din comisiile de examinare vor face parte managerul unității, Constantin Mîndrilă, în calitate de președinte, Mihai Nedelcu – reprezentant al Consiliului Județean Vrancea și un membru din partea Direcției de Sănătate Publică Vrancea.