Asociația „Speranța Andradei” a marcat, pentru al treilea an consecutiv, ziua de 2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, prin Marșul Autismului. Coloana de participanți – tineri, maturi și copii – toți cu baloane albastre în mâini, a pornit, ieri, de la sediul Centrului regional de recuperare a copilului cu autism „Micul Prinț”, a străbătut apoi strada Cuza Vodă, a ajuns în Piața Unirii pentru ca apoi, să se oprească în Piața Teatrului pentru momentul final, acela în care baloanele albastre au fost eliberate către cer. Totodată, cu sprijinul Primăriei Focșani, clădirea Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” a fost iluminată, aseară, în albastru. „Această zi se marchează peste tot în lume. În țara noastră mai sunt 20 de orașe în care se organizează Marșul Autismului. Anul acesta, cu acest prilej dorim în mod special să atragem atenția asupra importanței familiei în recuperarea copilului cu autism și de asemenea, anul acesta împlinim zece ani de la înființarea Asociației”, a declarat Gabriela Dima, asistent social în cadrul Centrului „Micul Prinț”.
Pentru sprijinul acordat acestui centru, în care beneficiază de te-rapii aproximativ 80 de copii cu autism, reprezentanții Asociației „Speranța Andradei” au dorit să mulțumească tuturor celor ce le-au fost alături încă de la începuturi. „Mulțumim Trust LF – domnului Liviu Jitea și doamnei Mona Ionescu – fondatorii de suflet ai centrului care ne-au ajutat să creștem. Le rămânem recunoscători pentru toată dragostea cu care ne-au înconjurat. Mulțumim Consiliului Județean Vrancea, DGASPC Vrancea pentru că găzduiesc Centrul regional de recuperare a copilului cu autism Micul Prinț și sunt parteneri de nădejde în toate proiectele pe care organizația noastră le derulează. Mulțumim Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea, finanțator important al centrului prin intermediul subvențiilor acordate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza legii 34/1996. În ultimul timp s-au alăturat nouă și au înțeles că prietenul la nevoie se cunoaște o serie de sponsori locali, fără de care nu ne-am putea continua activitatea. Mulțumim părinților că ne-au acordat încredere și ne-au susținut de-a lungul anilor. Mulțumim copiilor că au avut răbdare cu noi și ne-au învățat ce este dragostea”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre de către echipa Centrului „Micul Prinț”.
Potrivit celor declarate de psiholog Alice Pruteanu, directorul executiv al Asociației „Speranța Andradei”, Centrul „Micul Prinț” este frecventat, actualmente de 67 de copii dimineața, la programul de grădiniță, și aproximativ 25 după-amiaza, la terapie individuală. Arestarea principalului finanțator al acestui centru, omul de afaceri Liviu Jitea, a creat probleme financiare serioase în buna funcționare a acestuia însă Alice Pruteanu spune că activitatea centrului va continua, „pentru că 80 de copii au nevoie de noi. Nu am rămas chiar fără finanțare, doar fără o parte de finanțare și trebuie să recunoaștem că este, într-adevăr, foarte greu, dar nu imposibil. Există destui oameni cu suflet în oraș care au înșeles cât de important este ca Centrul să meargă mai departe și bineînțeles că în această perioadă s-a văzut solidaritatea lor. Puțin cu puțin se face mult, vom trece astfel și peste hopul acesta și Centrul va continua să funcționeze. Visul albastru continuă!”, a declarat Alice Pruteanu.