Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Echipaj de la Ambulanţă, ameninţat cu moartea de locatari ai blocului G2


   Un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță a fost amenințat de mai multe persoane, care locuiesc în blocul G2, din cartierul Bahne. Echipajul Ambulanței, alcătuit din medic, asistent și ambulanțier, a fost solicitat să intervină pentru a acorda îngrijiri unei fete de 14 ani. Ajunse în scurt timp la fața locului, cadrele medicale au preluat pacienta, care tremura. În acel moment, aparținătorii au început să le agreseze verbal. „Aseară (miercuri seară – n.r.) am fost solicitați pentru a acorda îngrijiri medicale unui copil inconștient. Am ajuns acolo și fata era ținută în brațe de o persoană care țipa că moare copilul, plus cei din jur care erau foarte gălăcioși. Am preluat fata de 14 ani, care era conștientă, dar prezenta un frison permanent, și am urcat-o în ambulanță, unde au urcat și alte trei persoane, care vroiau să vadă ce îi fac, dar eu le-am rugat frumos să coboare ca să pot consulta pacientul. Ei au continuat să ne adreseze cuvinte urâte și să ne amenințe chiar și cu moartea”, povestește medicul de pe echipaj Dănuț Ceamburu.
   Cadrele medicale susțin că aparținătorii au început să lovească în ambulanță, iar la un moment dat, cineva a apărut cu un satâr și o toporișcă în mână, motiv pentru care a fost solicitat ajutorul Poliției și al Jandarmeriei. „Am închis și blocat ușa, ne-am văzut de pacient, care prezenta o reacție post conflict, iar cei de afară au început să lovească în ambulanță. La un moment dat, ambulanțierul a văzut pe cineva care avea într-o mână un satâr și o toporișcă în cealaltă mână și țipa să dăm drumul la ușă și să plecăm că le moare copilul. Ne-a fost teamă să ne dăm jos și am solicitat ajutorul poliției și jandarmilor. Între timp,    i-am pus o perfuzie fetei, iar când au ajuns oamenii legii, ambulanțierul s-a putut da jos din mașină și am plecat către spital”, a mai spus medicul Ceamburu.
   La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Poliției și Jandarmeriei, care au calmat spiritele, iar o persoană a fost amendată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Medicul Ceamburu spune că nu are de gând să depună plângere la poliție, dar a propus ca la fiecare solicitare care vine din zona respectivă, medicii să fie însoțiți de un echipaj de la Poliție și unul de la jandarmi. „Am tras o sperietură grozavă, tremuram cu toții. Nu vreau să depunem plângere, dar am sunat la dispecerat ca la orice solicitare venită din această zonă sau de pe strada Avântului, să fim însoțiți de echipaje de la Poliție și Jandarmi, deoarece sunt zone cu potențial violent”, a adăugat medicul Ceamburu.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?