Peste 100 de elevi au participat, ieri, la marșul antidrog, organizat cu scopul de a proteja comunitățile locale împotriva consumului de droguri și a riscurilor asociate, Sloganul acțiunii a fost „În fața drogurilor nu suntem diferiți!”. Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Åcolar Județean, Consiliul Județean al Elevilor (CJE), DGASPC, fiind susținută de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean VRancea. Elevii nu s-au speriat de ploaia măruntă, iar la ora 10.00, dotați cu pancarte și afișe, au plecat din fața Sălii Polivalente către Piața Unirii din Focșani.
Reprezentanții CJE spun că prin această acțiune doresc să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește consumul de droguri din rândul tinerilor. Ei vor să se implice în ameliorarea acestei probleme sociale. Mesajul lor s-a adresat tuturor membrilor societății, care pot oferi ajutor în rezolvarea acestei probleme, deoarece fenomenul ia amploare și nu mai trebuie tratat cu indiferență.