Procurorii au finalizat ancheta în cazul femeii din Tănăsoaia care și-a înjunghiat soțul, iar apoi a dat vina pe fiica de 12 ani. Împotriva Marianei M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru că în urma verificărilor efectuate de anchetatori s-a stabilit că aceasta se afla în legitimă apărare. Ea l-a înjunghiat pe Emilian M. ca urmare a faptului că acesta a vrut să o lovească în cap cu o secure. Copila de 12 ani a celor doi soți, pe care a fost aruncată vina inițial, a fost și ea scoasă de sub urmărire penală pentru că fapta nu a fost comisă de ea.
Lucrătorii de la Protecția Copilului sunt cei care vor decide dacă fata mai poate rămâne în familie, atâta vreme cât părinții săi în loc s-o protejeze, au acuzat-o de o faptă pe care nu a comis-o. „În acest dosar s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. M. pentru tentativă la omor calificat, întrucât s-a reținut că a acționat în legitimă apărare, reacționând la agresiunea venită din partea soțului. În același timp, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de minora în vârstă de 12 ani, pentru că fapta a fost săvârșită de altă persoană. Urmează ca Direcția de Protecție a Copilului să verifice condițiile în care stau copiii și să ia o măsură de protecție față de minoră, având în vedere că mama a dat dovadă de incompatibilitate în ceea ce înseamnă o mamă care ar trebui să își apere copiii și nicidecum să arunce vina asupra lor”, a declarat procurorul Liviu Oprișan, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Reamintim că ancheta a pornit de la faptul că în luna februarie, bărbatul de 54 de ani, din satul Feldioara, comuna Tănăsoaia, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat. Bărbatul a ajuns la spital la o zi după ce a fost înjunghiat, pentru că membrii familiei au încercat să ascundă fapta.
Primele declarații date în acest caz au arătat că Emilian a venit acasă băut, s-a certat cu nevasta, iar copila a sărit la tatăl său cu cuțitul, înțepându-l în coaste. Cercetările au continuat și au scos la iveală faptul că Emilian într-adevăr a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice și i-a cerut nevestei să îi facă de mâncare. Femeia nu a fost de acord, pentru că ar fi vrut să urmărească știrile. Cei doi soți s-au luat la ceartă, bărbatul a aruncat cu o buturugă după femeie și apoi a încercat să o lovească cu securea în cap. A fost înjunghiat în coaste de femeie, care a determinat-o pe copilă să spună că ea a comis fapta.