Inspectorii fiscali au recuperat peste 15 milioane lei în urma verificărilor derulate în primele trei luni din acest an. În această perioadă au fost efectuate 541 de verificări, din care 135 la persoane fizice. Controalele au arătat că oamenii de afaceri au încercat să păcălească fiscul cu peste 12 milioane lei, reprezentând diferențele de taxe, impozite și contribuții constatate de inspectorii fiscali. Pentru acestea au fost calculate accesorii de 3,2 milioane lei și au fost aplicate amenzi contravenționale de peste 260 mii lei. „Sumele încasate la buget în timpul controlului s-au ridicat la 5,73 milioane lei reprezentând 36,57% din total sume stabilite suplimentar. În acțiunile de inspecție desfășurate organele de specialitate au constatat nerespectarea prevederilor legale în domeniul fiscal în principal la agenții economici care desfășoară activitate în domeniile: activități profesionale științifice și tehnice, admi-nistrație publică, agroalimentare, comerț cu ridicata și amănuntul, construcții, masă lemnoasă, transport și depozitare, tranzacții imobiliare, turism”, au afirmat reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice.
Principalele abateri pentru care au fost aplicate amenzi contravenționale au fost declararea în mod eronat la organul fiscal teritorial a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat, nerespectarea prevederilor legislative referitoare la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, respectiv pentru neefectuarea inventarierii, prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau neco-relate dar și pentru nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative sau depunerea de astfel de declarații cu sume incorecte ori incomplete. În urma controalelor au fost întocmite șase sesizări penale cu un prejudiciu adus bugetului general consolidat în valoare totală de peste 650 mii lei pentru fapte ce au întrunit elemente de natură infracțională. „În urma inspecțiilor generale și parțiale efectuate au fost instituite 34 măsuri asiguratorii în valoare de 9,58 mi-lioane lei, măsuri luate când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă, să își ascundă, ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”, au precizat reprezentanții Fiscului.