Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Evreii din Focşani se pregătesc să sărbătorească Ziua Israelului


   Evrei din Focșani și de pretutindeni se pregătesc să sărbătorească Ziua Israelului, pe 14 mai. Acestă zi este specială, evreii sărbătorind în mod festiv reînființarea Statului Israel pe pământul sfânt al Palestinei, care s-a întâmplat pe 14 mai 1948. 
   La această sărbătoare participă cu tot sufletul și evreii de origine română care în decursul secolului al XIX-lea și pe toată durata celui următor au plecat în Israel. Dorința de repatriere a izvorât din străvechea tradiție evreiască: atât în cele trei rugăciuni zilnice, cât și la sărbători, evreii se roagă pentru revenirea în Å¢ara Sfântă, în care și-au cristalizat în antichitate existența statală și specificul cultural- religios. Ei își urează să sărbătorească Paștele viitor în Ierusalimul reclădit, iar la nunți, mirele sparge un pahar, reînnoind jurământul de 2.500 de ani al străbunilor trimiși în urgia babiloniană. Spontan sau neorganizat, evreii singuri sau cu familiile plecau spre Eretz Israel, în pofida condițiilor grele de viață din patria săracă și nedezvoltată și a ostilităților autorităților. 
   Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr a declarat că imigrarea a început în anul 1882, an în care la Focșani se desfășura primul Congres al evreilor      (30 – 31 decembrie 1881 – și 1 ianuarie 1882) în Sala mare a Åžcolii israelito – române, la care au participat 56 de delegați din 29 de localități, cuprinzând 31 de secțiuni și 50 de societăți de colonizare, adică aproximativ 70.000 de membri. 
   Acesta a arătat că tot aici, s-a realizat și unificarea organizațiilor de tineret „Azile B’nei Israel”, în cadrul unui Congres desfășurat în aceeași locație, în zilele de 18 și 19 aprilie 1883. „În felul acesta, Focșanii au devenit un centru al sionismului – sintagmă lansată la Basel de dr. Theodor Herzl, ca denumire a mișcării pentru realizarea idealului de creare a unui stat în Palestina – pentru că atunci s-au pus bazele unui Comitet Central pentru înlesnirea emigrării evreilor. S-a ajuns la prima plecare organizată spre Palestina în august 1882, a unui număr de 228 de suflete, dintre care 20 de familii erau din Galați și Focșani. Odată ajunși în Palestina, evreii din Focșani au contribuit la formarea primelor colonii în Eretz Israel: Rosh Pinah și Zichron (Zikhron) Ya’acov”, a arătat deputatul vrâncean.
   Evreii din România au fost prezențe active la toate Congresele Mondiale Sioniste, începând cu cel de la Basel, desfășurat în zilele de 29 – 31 august 1897. În toate perioadele de emigrare – aliot – evreii din România s-au îndreptat cu speranțe într-o viață mai bună spre patria străbună. Dacă în 1945 numărul lor era de 345.000, în 1991 a scăzut sub 10.000. „Evreii din Focșani au urmărit mereu cu mare atenție evenimentele din zona Orientului Mijlociu și s-au numărat printre comunitățile care au organizat adunări prin care și-au exprimat adeziunea totală pentru istorica hotărâre a Forumului Mondial: Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 181 din 29 noiembrie 1947 hotăra crearea Statului evreu. Evreii de origine română s-au aflat în primele rânduri și în luptele eroice pe care tânărul stat le-a purtat cu trupele invadatoare ale statelor vecine, apărându-și independența recent câștigată cu prețul a secole de privațiuni și umilințe”, a afirmat Tîlvăr.
   Recunoașterea Statului Israel de către România, la 11 iunie 1948, a deschis un capitol nou în relațiile diplomatice ale țării noastre. Chiar dacă pe toată durata regimului comunist relațiile dintre cele două state au cunoscut sincope, motivul îl constituie poziția rigidă a regimului de la București față de emigrarea evreilor din România. Totuși, ele s-au dezvoltat greoi, dar continuu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?