Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea organizează vineri, începând cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea, la care sunt așteptați să participe cât mai mulți șomeri, se va desfășura în Focșani la Sala Balada a Ansamblului Folcloric Å¢ara Vrancei, în Adjud la Casa de Cultură și în Vidra în sala de festivități a Primăriei din localitate. „Obiectivul principal al bursei este creșterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea. Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, să se (re)orienteze profesio-nal spre ocupații cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung”, a transmis Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea, prin intermediul unui comunicat de presă trimis redacției.
Agenții economici care participă la Bursa generală a locurilor de muncă au prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Cei interesați să obțină informații suplimentare referitoare la acest eveniment se pot adresa organizatorilor la sediul AJOFM Vrancea din Bulevardul Unirii, Nr. 53 A, telefon/fax 0237.224.677, 0237.224.678, 0237.239.059.