Organizația „Medieval Praxis” organizează, pentru al cincilea an consecutiv, „Tabăra Medievală pentru Copii”. Prima serie din acest an va începe pe 23 iunie, iar cei ce doresc să afle mai multe despre condițiile de participare și programul de activități pot contacta organizatorii prin intermediul site-ului www.tabara-medievala.ro. „Băieții se visează eroi. Fetele se cred prințese. Noi putem transforma visele lor în realitate. La granița dintre Transilvania și Å¢ara Românească deschidem o poartă spre timpuri, în care chiar existau cavaleri și domnițe, iar valorile erau reprezentate de onoare, prietenie și corectitudine. Temperatura medie într-o zi caniculară de vară în mijlocul orașului este de 45 de grade la nivelul asfaltului. În oraș nu există nici dealuri, nici păduri destule să ne încapă pe toți. De aceea, organizăm expediții într-o lume a poveștilor, într-un loc unde nu ajunge chiar oricine. Ne oferim să îți ridicăm copilul de pe scaun și să-l dezlipim de ecranul calculatorului sau al televizorului”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre, precizându-se totodată că masa și condițiile de cazare în timpul sejurului pot rivaliza cu cele din orice pensiune de patru stele, de pe Valea Prahovei.