Creștinii ortodocși sunt așteptați începând de săptămâna viitoare la spovedanie. Majoritatea preoților și-au programat să spovedească credincioșii de săptămâna viitoare, până în ziua de miercuri din Săptămâna Patimilor, când aceștia vor fi ocupați de săvârșirea Deniilor. „În general, preoții își fac programul în funcție de credincioși. Spovedania se face și dimineața și după amiaza astfel încât credincioșii să poate veni. Spovedania este condiția principală pentru primirea Împărtășaniei la creștini”, ne-a declarat preotul Valeriu Balica, de la Biserica Donie, din Focșani. Preoții recomandă creștinilor să acorde o mai mare importanță postului, în special celui duhovnicesc, cu atât mai mult cât ne apropiem mai mult de Învierea Domnului și să încerce pe tot posibilul să își analizele și să-și schimbe viața, în bine.