În Romania, programul Grundtvig este gestionat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Ghidul și alte documente aferente în limba română pot fi accesate pe adresa: http://www.llp-ro.ro/?d=46.
Programul GRUNDTVIG își propune să ofere alternative educaționale și să îmbunătățească accesul celor care, indiferent de vârstă, doresc să dobândească noi competențe prin forme de educația adulților. GRUNDTVIG vine în întâmpinarea nevoilor de predare/învățare ale adulților și se adresează instituțiilor sau organizațiilor care asigură sau facilitează educația acestora. Orice organizație din domeniul educației adulților, din sistemul formal, non-formal sau informal poate să participe la programul Grundtvig. Adultul, în sensul programului Grundtvig, este o persoană de peste 25 de ani, sau un tânăr sub această vârstă, care nu mai este cuprins în sistemul formal de educație.
Programul Grundtvig intenționează: să răspundă provocărilor educaționale impuse de îmbătrânirea populației/ creșterea speranței medii de viață în Europa; să sprijine oferta și să răspundă cererii de alternative educaționale pentru adulți, cu scopul de a ameliora cunoștințele și competențele acestora.
Prin acțiuni și tipuri de activități specifice, programul Grundtvig își propune:
să crească accesibilitatea, calitatea și volumul mobilităților în Europa, pentru persoanele implicate în educația adulților; până în anul 2013 se preconizează acordarea de sprijin financiar pentru cel puțin 7000 de persoane să amelioreze calitatea și să crească volumul cooperării între organizațiile implicate în educația adulților în Europa; să asiste persoanele care provin din categorii și contexte sociale vulnerabile și/sau marginalizate, în mod deosebit persoanele vârstice și pe cei care au ieșit din sistemul formal de educație fără calificări de bază, pentru a le oferi oportunități, alternative de educație; să faciliteze dezvoltarea de practici inovative în educația adulților, precum și transferul acestora de la o țară participantă la alta,
să sprijine dezvoltarea de conținuturi informaționale bazate pe noile tehnologii, dezvoltarea serviciilor, practicilor și metodelor pedagogice inovative pentru învățarea pe tot parcursul vieții; să multiplice abordările pedagogice și să îmbunătățească managementul organizațiilor pentru educația adulților
Cei care pot candida sunt: adulți care învață/cursanți adulți; profesori, formatori sau alte categorii de personal din instituții și organizații de educația adulților; persoane sau instituții responsabile cu inițierea și monitorizarea politicilor și sistemelor educaționale pentru adulți, de la nivel local, regional și național; asociații și reprezentanți ai organizațiilor implicate în educația adulților, inclusiv asociații ale profesorilor sau asociații din domeniul educației; instituții și organizații care oferă diferite tipuri de pregătire în educația adulților; instituții implicate în formarea inițială și continuă a personalului din domeniul educației adulților; organizații care furnizează servicii de orientare, consiliere și informare în domeniul educației adulților; centre de cercetare în domeniul educației adulților; firme, întreprinderi și IMM-uri; organizații non-profit, asociații și fundații care lucrează în regim de voluntariat, organizații non-guvernamentale; instituții din învățământul superior.
Ce poate finanța progamul Grundtvig:
– Mobilități individuale – stagii, plasamente, cursuri sau schimburi de experiență între cei implicați în organizații sau instituții de educația adulților, formale cât și non-formale, sesiuni de formare sau de dezvoltare profesională a personalului implicat în educația adulților; vizite pregătitoare destinate constituirii Parteneriatelor și elaborării viitoarelor proiecte Grundtvig;
– Parteneriate (Parteneriate pentru Învățare Grundtvig), pe teme de interes comun pentru instituțiile participante;
– Proiecte multilaterale al căror scop este acela de a ameliora sistemele de educație a adulților prin dezvoltare și transfer de inovații și bune practici;
– Rețele de experți și organizații (Rețele Grundtvig) care vizează în mod deosebit: dezvoltarea de mijloace pedagogice în domeniul educației adulților; identificarea, îmbunătățirea și diseminarea de bune practici și metode inovative relevante; furnizarea de materiale și conținuturi pentru proiectele și parteneriatele implementate de organizații terțe, pentru facilitarea activităților de cooperare și stimularea dimensiunii interactive între acestea; dezvoltarea de instrumente pentru analiza de nevoi și pentru asigurarea calității în domeniul educației adulților; vizite pregătitoare destinate reprezentantului unei instituții care dorește să participe la un seminar de contact sau la o întâlnire cu potențiali parteneri pentru realizarea unui Parteneriat sau proiect Grundtvig; măsuri acompaniatoare – alte inițiative menite să promoveze obiectivele Programului Grundtvig.