Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Reclamaţie la OPC pentru o factură uriaşă la telefon


   O focșăneancă în vârstă de 79 de ani a depus o plângere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) după ce firma de cablu TV, telefonie și internet cu care încheiase un contract i-a emis pentru luna februarie, o factură imensă, în valoare de peste 400 de lei. Vasilica Făcăeru spune că are un contract în valoare de 50 de lei lunar, atât pentru ea cât și pentru fratele ei care locuiește la țară. „Fratele meu are 89 de ani, este bolnav la pat și i-am pus și lui telefon fix ca să sun, să știu de el. Nu știe să vorbească la telefon, doar răspunde, când îl sun eu”, povestește Vasilica Făcăeru. Cu toate că suma prevăzută în contract este una mică, de numai 50 de lei, pentru luna februarie firma a emis o factură în valoare de aproximativ 400 de lei. „Eu nu știu cum de s-a întâmplat așa ceva. Eu nu am avut cu cine să vorbesc atât de mult și nici fratele meu. Am plătit factura și nu mi-am mai luat medicamentele, pentru că nu am avut de unde. După ce am lucrat în învățământ toată viața trăiesc cu o pensie de 700 de lei pe lună”, povestește Vasilica Făcăeru. 
   Femeia își exprimă mirarea și pentru faptul că după ce a achitat suma imensă pentru luna februarie, în luna martie i-a venit o factură de minus 49 de lei. Ciudat este că suma mare este justificată în desfășurătorul facturii aferente lunii februarie, de apeluri repetate la serviciul informații clienți, al căror cost total este de 60 de euro. „Eu nu știu cine a vorbit pentru că fratele meu abia știe să răspundă la telefon când îl sun eu”, povestește Vasilica Făcăeru. 
Firma de telefonie vrea să soluționeze pe cale amiabilă plângerea femeii
   Nemulțumită de costurile mari pe care a ajuns să le plătească, femeia spune că, până acum, a depus de trei ori cerere pentru rezilierea contractului, dar de fiecare dată a fost refuzată. „Mi-au zis că mi-am dat acordul prin telefon să prelungesc cu ei contractul și acum nu mi se mai poate rezilia. Dar eu mă întreb, dacă nu este semnat niciun contract cum de mi l-au prelungit? Poate la telefon a vorbit altcineva în locul meu!”, susține femeia. 
   Nemulțumită de tot ce i se întâmplă, focșăneanca a depus o plângere la CJPC Vrancea. „Din prima analiză a plângerii pe care ne-a lăsat-o femeia reiese că apelurile la serviciul clienți au fost făcute de la telefonul fix al fratelui ei. Aceste apeluri, o parte sunt gratuite, iar celelalte sunt taxabile. Operatorul de servicii de cablu, telefonie și internet a trimis o echipă la domiciliul fratelui femeii, pentru a verifica apelurile realizate de pe telefonul acestuia și și-a exprimat intenția de a soluționa plângerea pe cale amiabilă. În acest sens sunt dispuși să rezilieze contractul fără a i se percepe o taxă, chiar dacă există un contract încă valabil. Plângerea se află în continuare în analiză și nu s-au emis concluzii finale”, ne-a declarat Dumitru Dilă, comisar șef al CJPC. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?