Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Denia celor 12 Evanghelii, în prezenţa Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei


   Înaltpreasfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei va fi prezent astăzi la slujba de Denii, la Biserica Donie din Focșani, amplasată în parcul Schuman. Credincioșii vor putea fi prezenți la una dintre cele mai importante Denii din Săptămâna Patimilor, Denia celor 12 Evanghelii.    „Înaltpreasfinția Sa a dorit să participe la o slujbă de Denii la Focșani și la una la Buzău. Astfel s-a hotărât ca în orașul nostru să fie prezent joi, iar vineri va participa la Buzău la Prohod. Ne-a solicitat nouă să propunem o biserică în care să fie prezent, i-am propus biserica noastră, pentru că poate fi accesibilă pentru mai multe persoane, este amplasată în apropierea parcului și există posibilitatea ca slujba să fie ascultată de mai multă lume prin intermediul stației, este monument istoric și a fost recent renovată. A fost o invitație verbală care a fost acceptată”, ne-a declarat preotul protopop Valeriu Balica, de la Biserica Donie, din Focșani. 
   Întreaga Săptămână a Patimilor, ultima din Postul Paștelui, este destinată slujbelor de seară cunoscute sub numele de Denii unde credincioșii sunt chemați să se roage și să retrăiască Patimile Mântuitorului. „Între cele 6 Denii din Săptămâna Patimilor, un loc special am putea spune îl ocupă în rânduiala noastră bisericească, dar și în conștiința credincioșilor, ultimele două Denii, Denia celor 12 Evanghelii de joi seara și Denia Prohodului de vineri seara. Toate aceste slujbe sunt caracterizate de texte liturgice deosebite, de cântări deosebite, care de regulă sunt cu glasuri cromatice, glasul 7, glasul 2, prin care credinciosul este chemat să simtă altceva față de ceea ce simte în restul anului, pentru că până la urmă este vorba de patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, pe cruce. Aceste Denii caută nu numai să amintească de aceste evenimente petrecute acum 2000 de ani, ci cu atât mai mult se dorește actualizarea acelor evenimente astăzi, ca noi cu toții, cler și credincioși, să resimțim, dacă este posibil, ce au simțit măcar apostolii, dacă nu Mântuitorul, pe timpul patimilor sale”, a adăugat preotul protopop, Valeriu Balica. 
   Înaltpreasfinția Sa Ciprian va fi prezent și săptămâna viitoare în Vrancea, la Mănăstirea cu hramul Izvorul Tămăduirii din comuna Movilița, satul Trotușanu. Arhiepiscopul va aborda în predica de la sfârșitul slujbei religioase problema stiliștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?