Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Un an de la acreditarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Panciu


    S-a împlinit un an de la acreditarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Panciu (CNIPT). Certificatul de acreditare, emis de către Autoritatea Națională pentru Turism, a fost primit pe data de 3 februarie 2017.
CNIPT Panciu a fost realizat la inițiativa primarului Iulian Nica și a făcut parte dintr-un proiect-pilot, derulat la nivel național, care a avut ca scop înființarea de centre de promovare și informare turistică în unități administrativ teritoriale – municipii/orașe cu concentrare mare și foarte mare de resurse naturale și/sau antropice, pentru a prezenta toate ofertele și atracțiile turistice locale, în vederea creșterii beneficiilor obținute de pe urma valorificării patrimoniului turistic pentru comunitatea locală. „Încă de la început, CNIPT Panciu și-a propus să contribuie la creșterea vizibilității obiectivelor cultural-istorice ale orașului: Mănăstirea Brazi – cu paraclisul subteran, unic în zonă, dar și cu moaștele Sf. Teodosie al II-lea; Schitul Sf. Ioan Botezătorul, Hrubele lui Ștefan cel Mare, Beciurile Monumente de Patrimoniu, mormântul scriitorului Ioan Slavici, precum și alte edificii ce pot fi incluse ca atracții turistice. În al doilea rând, centrul promovează și resursele turistice de pe Valea Șușiței. Toate acestea se realizează prin intermediul mijloacelor moderne de promovare, în care un rol important îl are mediul online, prin rețelele de socializare. CNIPT Panciu beneficiază de pagină de Facebook, dar și de un site propriu, www.vinlapanciu.ro”, precizează primarul Iulian Nica.
    Proiectul „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Oraș Panciu, Județul Vrancea”, cod SMIS 51115, în valoare totală de 619.798,72 lei, a fost cofinanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Clădirea CNIPT Panciu este amplasată în imediata apropiere a Palatului Administrativ, în scuarul de la intersecția străzilor Titu Maiorescu și Ion Heliade Rădulescu. În interior, se află spații special amenajate pentru standuri necesare materialelor promoționale – pliante, broșuri, hărți, cărți, ghiduri turistice, produse tradiționale. „CNIPT Panciu a fost inaugurat pe data de 2 iunie 2016. În aproape doi ani de funcționare, prin intermediul centrului, am atras un număr important de vizitatori în oraș. Oamenii din toate colțurile țării ne contactează telefonic și prin e-mail, solicitându-ne informații despre obiectivele turistice. Am primit oaspeți din zone precum Hunedoara, Arad – Șiria, Chișineu-Criș, Ghioroc; Timiș; Bihor, dar și turiști din Republica Moldova, Ucraina, Serbia. Unii dintre ei au revenit pe meleagurile noastre, împreună cu alți vizitatori. Am primit turiști care au dorit să vadă nu doar mănăstirile, ci mai ales podgoriile, pentru că în zona lor nu există plantații de viță-de-vie. Ei au fost interesați de vinurile noastre și au contactat producători. Am avut oaspeți din Cernăuți, care au dorit să se reculeagă la mormântul marelui scriitor Ioan Slavici. Sunt doar câteva exemple, care ne bucură și ne obligă să investim pe viitor și în turism, un domeniu prin care orașul Panciu poate deveni mai atractiv și mai cunoscut ca destinație de vacanță”, a adăugat primarul Iulian Nica.
    Printre personalitățile care au vizitat CNIPT Panciu au fost: primarul Dejan Vagner și SlaviÅ¡a Bozinovič, președintele Consiliului Local din localitatea Majdanpek – Serbia, Sergiy Martyniuk, șeful Direcției Învățământ al Municipiului Cernăuți; Ion Găină, scriitor, muzeograf, profesor și ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Republica Moldova; primarul comunei Șiria (Arad), Valentin Bot și primarul comunei Ghioroc (Arad), Corneliu Popi-Morodan.
În afară de grupurile organizate de turiști, pragul CNIPT Panciu a fost trecut și de persoane care au tranzitat orașul. De asemenea, la CNIPT au ajuns și voluntari din Spania și Austria, care și-au desfășurat activitatea la Asociația „Lumea lui Pinocchio” Panciu. Nu în ultimul rând, liceele din oraș organizează periodic vizite și întâlniri la CNIPT, în special în cadrul săptămânii „Școala Altfel”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?