Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Premiaţi la concursul de spiritualitate creştină


   Elevii talentați care au participat la cea de-a IV-a ediție a Concursului de Spiritualitate Creștină „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, desfășurat la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, au fost premiați ieri, în cadru festiv. La secțiunea creație-gimnaziu, premiul I a fost obținut de Hriseis Edmee Eftandopolos, de la Liceul Teoretic din Odobești, în vreme ce premiul II a fost obținut de Mihail Mirică, elev la Åžcoala nr.3 din Focșani. La aceeași secțiune, doar că pentru elevii de liceu, premiul I a fost acordat Adelei Roveschi, elevă la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, premiul II revenind elevei Raluca Bătrânu de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. 
   În cadrul celei de-a doua secțiuni din concurs, cea de icoane, la gimnaziu, premiul I a fost acordat Andreei Rângheanu, elevă la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani. Premiul II a revenit elevei Irina Enache  și lui Radu Bujor, de la Åžcoala „Ion Basgan” din Focșani. La licee, premiul I a fost acordat elevei Diana Stoian, elevă la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani. 
   Elevii au primit premii în bani, diplome, dar și cărți religioase, oferite cu sprijin din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, partener al Colegiului Național „Al. I. Cuza” în desfășurarea acestui concurs, dedicat cinstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena. „Suntem foarte bucuroși, am reușit să terminăm cu bine acest concurs, avem și premii pe măsura pregătirii voastre, dar ne-am dori ca de la an la an să avem premii și mai consistente. O noutate pentru anul acesta este faptul că acest concurs a depășit granițele județului, având participanți și de la Colegiul «Vasile Alecsandri» de la Bacău”, a declarat profesoara Melania Pătrășcanu.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?