Navigând pe Facebook, am descoperit un articol care mi s-a părut foarte interesant și pe care vi-l prezint și dumneavoastră. Este preluat de pe www.descopera.ro.
„Fiecare limbă are un cuvânt specific pentru a defini apa. În limba swahili, vorbită de populația bantu, apa este numită „maji”, în daneză, „vand”, iar în japoneză „mizu”. Deși toate aceste cuvinte descriu cel mai des întâlnit element ce susține viața, din punct de vedere lingvistic ele nu au nimic în comun. Cu toate acestea, există un singur cuvânt care se pronunță la fel în mai toate limbile de pe Pământ: „mama”. (…) Deși în multe limbi cuvântul capătă altă formă atunci când este folosit în cadru formal, într-un mediu informal el este cel mai adesea întâlnit sub formă de „mama”.
Totuși, de ce spunem „mama” și cum de cuvântul este rostit atât de repede de copii? Specialiștii susțin că există două motive: gurile leneșe ale copiilor și sânii. Studiul realizat asupra cuvintelor „mama” și „tata” ca termeni universali a fost realizat de lingvistul rus Roman Jakobson. El a explicat că cea mai simplă vocalizare este cea produsă prin rostirea vocalelor cu gura deschisă. Bebelușii pot scoate astfel de sunete încă din prima zi, iar apoi, pe măsură ce experimentează realizarea altor sunete, ei încep să testeze unele dintre cele mai simple consoane.
De obicei, bebelușii încep să folosească sunete pe care le pot face cu gura închisă sau „consoanele labiale” precum „m”, „p” „b”. Astfel, ei se concentrează pentru a crea noul sunet „mmmmm”, pentru ca apoi să se relaxeze deschizând gura și eliberând sunetul „ah”. Ca urmare a tendinței bebelușilor de a repeta sunetele produse de ei, apar sunetele „ma-ma”, „pa-pa”, „ta-ta”, „ba-ba” etc.
Dar de ce gravitează copiii în jurul consoanei „m”? Din cauza sânilor. Sunetul „m” este cel mai ușor de produs de bebeluși atunci când sug lapte de la mamă și simt plăcerea gustului. Chiar și la maturitate, oamenii au tendința de a asocia „mmm” cu ceva bun sau gustos. (…)
În ceea ce privește cuvântul „tata” sau „dada”, putem presupune că același model de discurs se dezvoltă și este rearanjat prin îndrumarea părinților. Astfel, bebelușul învață repede că dacă spune „ta-ta” va primi totuși mâncare, chiar dacă nu direct de la sân. Părinții încurajează discursul copilului și îl ajută pe acesta să își rafineze inflexiunile. Astfel, „mama” și „tata” încep să reprezinte chiar persoanele din viața copilului. Sursa: The Week”
