În timpul verii, când mulți vrânceni își petrec concediile în țări ale Uniunii Europene, crește numărul de solicitări de eliberare a cardurilor europene de sănătate. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a eliberat, luna trecută, 101 astfel de documente. Reprezentanții instituției ne-au spus că se așteaptă ca în perioada următoare să crească foarte mult cererea de carduri europene de sănătate.
Cardul european de sănătate este eliberat gratuit și de el pot beneficia toți cei care au asigurările medicale plătite la zi. Un astfel de card înlocuiește asigurarea me-dicală obligatorie și poate fi utilizat în toate țările membre ale Uniunii Europene, fiind foarte folositor în cazul unor urgențe medicale. Cheltuielile ocazionate de asistența medicală vor fi rambursate de Casa de Asigurări de Sănătate emitentă a cardului, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Serviciile medicale de care beneficiază deținătorul nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical, în timpul șederii temporare.
De asemenea, cardul european nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene pentru a beneficia de tratament medical.