Spitalul Județean de Urgență Focșani a fost recertificat ISO. Reevaluarea a fost realizată săptămâna trecută, de o firmă de specialitate din Iași, care a oferit Spitalului Județean certificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității. Managerul unității, Constantin Mîndrilă, spune că acest procedeu a costat unitatea aproximativ 3 mii de euro. Certificatul ISO este valabil timp de 3 ani.
Certificarea ISO 9001 atestă faptul că Spitalul Județean de Urgență Focșani răspunde ce-rințelor internaționale privind asi-gurarea serviciilor medicale. Certificatul atestă calitatea managementului, modalitățile în care condu-cerea se orientează către pacienți, felul în care sunt primiți, tratați și urmăriți bolnavii, dar și modul de organizare a serviciilor în unitate. Certificatul de calitate ISO este un fel de „pașaport”, o garanție pentru pacienți, dar și pentru furnizori.