Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Inundaţie la Poliţie şi la Inspectoratul Şcolar


   Ploaia torențială de ieri după-amiază le-a creat probleme angajaților din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean (IÅžJ) Vrancea și celor de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. La scurtă vreme după ce ploaia s-a oprit, pompierii au fost solicitați să intervină la sediile celor două instituții, după ce demisolurile au fost inundate. La fața locului a ajuns câte un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, aceștia intervenind pentru a scoate apa din cele două clădiri. 
   În demisolul clădirii IÅžJ Vrancea sunt depozitate mai multe dosare cu gradații, dar nu de anul acesta, ci din anii anteriori. Reprezentanții Inspectoratului ne-au declarat că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. „S-a inundat demisolul unde sunt garajele. Este vorba de o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați. Acolo sunt depozitate și dosare cu gradații din anii anteriori, nu de anul acesta, precum și alte materiale de-ale noastre. Cred că unele dintre ele s-au și degradat. Vom vedea ce putem recupera. Au venit cei de la pompieri pentru a rezolva situația. Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. La asemenea volum de precipitații într-un timp atât de scurt, canalizarea nu mai poate prelua tot și atunci refulează în zona cea mai joasă”, ne-a declarat Radu Emil, inspector școlar management educațional. 
   La Poliție s-a întâmplat același lucru. Apa a ajuns în demisolul clădirii, dar comisarul șef Victor Norocea, prim-adjunct al șefului IPJ Vrancea, ne-a spus că apa nu a ajuns la persoanele care sunt arestate preventiv. „Apa nu a ajuns la arest. Au fost probleme la demisol, cel mai probabil din cauza rețelei de canalizare a orașului. Precipitațiile au fost abundente, iar rețeaua de canalizare nu a mai putut prelua întreaga cantitate de apă și a refulat la noi pentru că este locul mai jos. Este vorba de 6-7 centimetri de apă, iar pompierii intervin. Nu au fost alte probleme”, a spus comisarul șef Victor Norocea.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?