Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Judecătoria şi Parchetul de la Adjud vor fi desfiinţate


   Judecătoria Adjud și Parchetul de pe lângă aceasta vor fi desființate. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis în această săptămână în cadrul ședinței de plen, desființarea a 30 de instanțe și parchete de pe lângă acestea. În același timp, s-a mai decis și mărirea razei teritoriale a altor 25 de instanțe și parchete de pe lângă acestea. Pe lista instanțelor și parchetelor ce urmează a fi desființate se află și Judecătoria Adjud și Parchetul de pe lângă aceasta.
   Localitățile arondate până în prezent celor două instituții vor fi trecute în raza de competență teritorială a Judecătoriei Panciu și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că „se impune prezentarea raportului inițiatorului legislativ, Ministerul Justiției, în vederea modificării corespunzătoare a Anexei din Legea nr.304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a introducerii unui ansamblu de norme tranzitorii, care să facă posibil un calendar de implementare a măsurilor menite să ducă efectiv la încetarea activității instanțelor și parchetelor vizate și la transferul activității la noile instanțe și parchete competente teritorial”, după cum se arată în decizia plenului CSM.
   Grupul de lucru care a evaluat activitatea instanțelor și parchetelor ce urmează a fi desființate a avut în vedere la selectarea acestora volumul mic de lucru, sub 3.000 de cauze pe an. Până în prezent nu se poate vorbi despre o dată certă la care aceste instanțe și parchete să își înceteze activitatea, fiind nevoie de modificarea Legii privind organizarea judiciară. „E o hotărâre a CSM și a fost vorba de o consultare din partea noastră. Am înțeles că singurul criteriu în baza căruia au luat această decizie a fost numărul de cauze pe an, sub 3.000. CSM a hotărât desființarea, dar de partea administrativă se ocupă Ministerul Justiției și va fi nevoie și de un act normativ în acest sens. Ministerul Justiției are inițiativă legislativă în acest sens, trebuie să facă un proiect de lege să modifice Legea de organizare. Lucrătorii este posibil să-i transfere în alte instanțe”, a precizat judecătorul Costică Diță, președintele Tribunalului Vrancea. 
   Prin acest proiect s-a dorit eficientizarea actului de justiție, dar și reducerea unor cheltuieli bugetare.În prezent, la Judecătoria Adjud funcționează trei judecători, iar la Parchet un singur procuror. 

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?