Orașul nostru este și în acest an gazda Festivalului Coral Internațional „Pastorala”, ediția a IX-a, care va avea loc între 5 și 8 iulie, cu ocazia Zilelor Municipiului Focșani. Evenimentul este organizat sub auspiciile Asociației Naționale Corale din România, Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Universității Naționale de Muzică din București și Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. La ediția din acest an a festivalului sunt invitate 10 coruri, din țară (București Buzău, Târgoviște, Cernavodă) și din străinătate (Bulgaria și Grecia).
Vineri și sâmbătă, 5 și 6 iulie, vor fi primite la Focșani corurile din țară și din străinătate. Sâmbătă, 6 iulie, vor avea loc în Piața Unirii și în Piața Teatrului dialogul corurilor participante și microrecitaluri. În aceeași zi, corurile se vor deplasa la Mausoleul Eroilor de la Mărășești și din Focșani – Sud, unde vor susține un recital coral intitulat „Omagiul Eroilor Neamului”. Deschiderea festivă va avea loc de la ora 17.00, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”. Vor urma concertele individuale ale corurilor participante și înmânarea distincțiilor festivalului. Festivalul se va încheia cu o serată muzicală româno-bulgară-greacă.