Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

ULTIMA ORĂ: Doi patroni vrȃnceni, în vizorul procurorilor DIICOT


   Polițiștii de la Crimă Organizată au efectuat astăzi, două percheziții la Vulturu și Milcovul, la două benzinării deținute de Vasile Pintilie și Panaite Gustă. Acțiunea a fost a  procuroriilor  DIICOT și a polițiștilor de la Crimă Organizată Ploiești, iar verificările care au avut loc în Vrancea și în alte județe au avut ca scop  destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit din 15 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor  de  evaziune fiscală și spălare de bani.
   Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT „membrii grupării au obținut beneficii financiare substanțiale,  utilizând  un număr de  8  societăți comerciale, pentru  derularea, în mod ilegal,  de activități de comerț  cu  produse energetice. Astfel, ca mod de operare, învinuiții au înființat  în Bulgaria societăți comerciale în numele cărora erau efectuate  achiziții intracomunitare de mărfuri din România.  În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul  României, fără plata taxelor si impozitelor aferente, prin intermediul altor societăți comerciale, tip „fantomă”, controlate de către membrii grupării. Prejudiciul total cauzat prin eludarea plății taxelor și impozitelor aferente bugetului de stat este de circa 4.000.000 de Euro”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?