Marlies Bartkiewitz-Schmid, de 72 de ani, din Stuttgard, Germania, de profesie asistentă medicală, dar și voluntar SES (Senior Expert Service) din cadrul „Foundation of German Industry for International Cooperation” a petrecut două săptămâni în mijlocul celor de la Filiala de Cruce Roșie Vrancea. Cu o experiență internațională impresionantă de trainer/lector în domeniul îngrijirii socio-medicale – în Kenya, Canada, Elveția, Anglia, Pakistan, Indonesia, Georgia – ea a supervizat formarea femeilor care au dorit să se califice în acest domeniu, suplimentar noțiunilor din programa cursului organizat de instituția vrânceană de caritate, diseminând modele de bună practică și participând zilnic la cursuri și la toate celelalte activități din proiectele Crucii Roșii Vrancea. Despre experiențele sale de misionar, despre ce înseamnă să fii voluntar, ce înseamnă democrația și cum poate deveni lumea mai bună prin acceptare, toleranță și dragoste față de aproape, ea a dorit să povestească cititorilor noștri, în cele ce urmează.
Rep. Cine sunteți? De ce ați ales meseria aceasta?
M.B.S. M-am născut în Elveția, sunt asistentă medicală, am fost căsătorită cu un german, e decedat acum, și am doi copii. Am ales această meserie datorită părinților mei care au ajutat toată viața oamenii săraci. De la ei am învățat să îngrijesc oamenii aflați în nevoie.
Rep. Când ați avut primul contact cu lumea voluntariatului?
M.B.S. Am luat contact cu lumea voluntariatului încă din copilărie, însă în timpul studiilor, am luat contact cu organizația Caritas din Elveția. Când am terminat studiile, la 21 de ani, am plecat cu această organizație în Kenya, pentru trei ani.
Rep. Ați călătorit în multe țări unde fie ați susținut cursuri, fie v-ați implicat în misiuni umanitare. Povestiți-mi despre aceste experiențe.
M.B.S. În Kenya am ajuns în urmă cu 50 de ani și am locuit alături de localnicii din Thika, o localitate lângă Nairobi. Pe atunci era colonie britanică. S-au înființat și s-au dezvoltat acolo un spital, un internat, școală și after-school. Am avut grijă de 70 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani și am organizat diferite activități pentru ei. În zonă erau multe ferme de cafea. Oamenii sunt extrem de săraci, trăiesc în triburi însă aceste triburi sunt acceptate de populația țării, comparativ cu România, unde romii nu sunt acceptați. Au stilul lor de viață extrem de diferit de ceea ce cunoaștem noi, europenii. Ei trăiesc după reguli stricte și au propria religie. Bărbații au câte două soții. Din păcate, în unele triburi fetițele încă sunt mutilate genital, ajung să sângereze până la moarte… Acolo unde am fost eu nu se practica acest obicei, care din păcate nu a fost încă eradicat. După întoarcerea din Kenya, am lucrat ca asistentă medicală în Elveția, iar după ce m-am căsătorit m-am mutat în Germania. În Germania am continuat să lucrez ca asistentă medicală, în această profesie am fost întotdeauna implicată în activități umanitare deoarece în Europa de Vest, asistentele medicale sunt formate diferit. Noi ne ocupăm de partea medicală, însă ne preocupăm, de asemenea, de nevoile fiziologice, dar și psihologice.
Rep. Care a fost cea mai mare satisfacție în munca dumneavoastră și ce vă determină să nu renunțați, ba chiar să-i inspirați și pe alții să se implice?
M.B.S. Consider că meseria de asistentă medicală este cea mai frumoasă profesie. În această profesie se întâlnește o întreagă experiență de viață, aceasta cuprinde momente spectaculoase ca, de exemplu, însănătoșirea unui om sau nașterea, dar și momente critice – moartea și boala… Am format femei în această profesie, în special în țările unde femeile sunt discriminate, deoarece această profesie conferă demnitate și respect. Din 2004 și până în prezent am făcut training cu femei din Pakistan, Yemen, Indonesia și Georgia. Îmi aduc aminte că acolo unde femeile erau obligate să poarte haine și voaluri care le acopereau din cap până în picioare, eu le recunoșteam după vârful încălțărilor… Acum am venit pentru a face training și aici, în România, la Crucea Roșie Vrancea.
Rep. Ați lucrat în oncologie. Cancerul înseamnă neapărat moarte?
M.B.S. M-am specializat în oncologie acum 35 de ani, iar pe vremea aceea erau mai multe cazuri mortale. Însă în zilele noastre, știința cercetării în oncologie a evoluat foarte mult, documentația despre oncologie este mai vastă, așa că șansele de vindecare au devenit mai mari. De asemenea, o asistentă medicală trebuie să ajute pacientul să plece din lumea aceasta în pace.
Rep. Care sunt calitățile necesare unui om care alege să facă voluntariat?
M.B.S. Încep cu dragostea și se termină tot cu dragostea față de om. Dacă există în sufletul tău, în interiorul tău, dragoste, respect, dar și autorespect îndeajuns, poți lucra ca voluntar.
Rep. Care sunt asemănările și care sunt deosebirile între situațiile întâlnite în țările în care ați activat, și România?
M.B.S. Asemănări: în fiecare țară am întâlnit oameni săraci și oameni bogați. Comportamentele lor depind de cultură și tradiții. Dacă afli cât mai multe despre cultura și tradițiile lor, cu atât mai mult îi înțelegi și îi accepți așa cum sunt și astfel poți ajunge să lucrezi foarte bine.
Diferențe: Cele mai mari diferențe pe care le-am observat constau în influența și regulile religiilor. Desigur, amintesc și de diferențele de climă.
Rep. De ce ați ales să veniți în România, la Crucea Roșie Vrancea?
M.B.S. Am intrat în SES acum 10 ani, această organizație are 2500 de membri care sunt trimiși în misiuni, în țările de unde primesc cereri. Organizația are CV-urile noastre și ne alege în funcție de specializarea noastră, care trebuie să se plieze pe cererea țării respective. Acum m-au trimis în Romania și sunt foarte fericită să fiu aici.
Rep. Ce nevoi credeți că sunt mai urgent de acoperit în România, care considerați că sunt categoriile sociale cele mai defavorizate aici și cum credeți că s-ar putea îmbunătăți situația lor, în timp?
M.B.S. Discriminarea este produsă de oameni. O puternică orientare către putere și bani creează sărăcie și non-valențe educative. Am întâlnit discriminare în toate țările unde am fost, în unele existând mai multe organizații care apără drepturile omului împotriva discriminării (de exemplu: femei, culoarea pielii, zone diferite, triburi diferite, religie). Am fost de două ori în Mărășești, la Modruzeni, și chiar și acolo există discriminare: doar o parte din oamenii de acolo au, de exemplu, apă, deci sunt privilegiați. Am văzut, însă, că o persoană romă, dacă primește o șansă, se poate schimba, dar trebuie să îi dai timp, înțelegere și răbdare. Dar totodată, trebuie să acceptăm că nu îi putem schimba pe toți. Cred că situația se poate schimba dându-le romilor mai multă educație, învățându-i stilul de viață românesc, pentru a putea alege singuri între tradițiile lor și stilul de viață democratic. Îi putem învăța, de asemenea, modalitățile de lucru ale românilor astfel încât să reușească să fie independenți. Românii încă mai au de învățat ce înseamnă democrația, iar acest lucru durează mai mult de 20 de ani. De exemplu, și între Germania și Elveția există o mare diferență în ceea ce privește democrația, Elveția având 800 de ani de democrație.
Rep. Care au fost așteptările dvs. când ați fost prima dată într-o misiune, cum s-au schimbat acestea de-a lungul timpului și în ce măsură s-au adeverit?
M.B.S. Nu am avut nici o așteptare. A trebuit să văd, apoi să accept realitatea și să mă gândesc care sunt nevoile. Nici în prezent, când plec într-o misiune, nu am vreo așteptare, doar sper și fac tot ce-mi stă în putință ca experiența mea să ajute comunitatea în care mă duc.
Rep. Ce ați învățat din experiențele dvs.? Cât a contat pentru dezvoltarea dvs. personală, emoțional și nu numai, tot ceea ce ați văzut?
M.B.S. Ca orice ființă umană, realitatea din jurul meu mă afectează, dar trebuie să o accept deoarece, ca orice om, am limite personale. Am învățat însă că fiecare om e diferit, fiecare societate e diferită și că în asta constă, de fapt, frumusețea lumii. Iar schimbarea în bine începe cu fiecare individ în parte. Începe cu tine, și apoi dăruiește și celorlalți.
Rep. Este voluntariatul o vocație? Se poate învăța, poate deveni un mod de viață sau o modalitate de luptă contra indiferenței?
M.B.S. Voluntariatul înseamnă, este adevărat, o parte vocație, dar în același timp și un dar. Am văzut voluntari foarte buni, foarte dedicați aici, în România, așa că vreau să vă încurajez să deveniți voluntari din ce în ce mai buni, pentru a ajuta frumoasa țară pe care o aveți. Veți găsi astfel, satisfacții pe care nu le veți putea găsi nicăieri în altă parte!
