Numărul turiștilor care vor ajunge în perioada următoare în stațiunile montane Lepșa și Soveja va crește. Cei opt jandarmi montani vor acționa zilnic în sprijinul turiștilor în zona celor două stațiuni și sunt pregătiți să intervină în situații de urgență sau atunci când se impune. Oamenii le pot cere sprijin la numărul de telefon 0237.242.568 sau prin apelul unic de urgență 112. În primele cinci luni ale acestui an, jandarmii montani au executat 354 de misiuni de menținere a ordinii publice în stațiunile Soveja și Lepșa, dar și pe traseele tu-ristice aparținând acestor stațiuni. Totodată, ei au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.800 lei și 21 de avertismente scrise. De asemenea au participat la salvarea persoanelor rătăcite în Parcul Natural Lepșa, zona Cheile Tișiței – Lepșa. Este vorba despre 6 adulți și 3 copii care s-au rătăcit, în anul 2012.
Postul de Jandarmi Montan Soveja are ca zonă de responsabilitate stațiunile Soveja și Lepșa precum și traseele turistice din zona acestora. Jandarmii execută, în cooperare cu formațiunile Salvamont acțiuni de căutare, descoperire și salvare – evacuare a persoanelor aflate în dificultate pe traseele turistice montane. De asemenea, ei pot acorda și primul ajutor medical persoanelor care au suferit accidente.
Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea loc pe traseele montane sau a limitării efectelor neplăcute în cazul producerii acestora, jandarmii montani sfătuiesc amatorii de turism montan: să plece pe munte doar cu echipament adecvat, să aleagă traseele în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică a celui mai slab din grup, să folosească numai traseele marcate și să se informeze temeinic asupra traseului ales, să nu consume băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumețiilor, să informeze cabanierul asupra traseului ales și să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.