Generațiile sunt un lucru la voia întâmplării pentru că singurul lucru care face diferența între membrii uneia sau ai alteia sunt doar schimbările care intervin de-a lungul anilor în societate. Moda, ca și gândurile omului simplu, își schimbă învelișul din timp în timp. Asta îi induce în eroare pe cei mai ignoranți dintre noi încât să zică „Pe vremea mea era altfel!”.
Oamenii au fost la fel dintotdeauna. Dacă e să vorbim științific, singurele schimbări care ni se mai pot aduce sunt numai cele de adaptare la medii noi. Psihic, devenim mai isteți și mai puțin capabili emoțional. Spre exemplu, nepoțelul Juniorel se joacă cu tableta, în timp ce bunicul lui se juca cu puii de găină. În schimb, toate astea nu ne afectează suficient de rapid și mai ales într-atât încât între părinții și copiii din orice timpuri să fie o diferență așa mare încât să nu se înțeleagă reciproc. Chestia cu „sunt dintr-o altă generatie, deci nu te înțeleg” e o scuză a umanității folosită ca să ascundă nu foarte marea dorință de înțelegere. Până și asta e ceva atemporal.
La urma urmei, orice începe cu „pe vremea mea…” și nu are o legătură strictă cu lucrurile care existau atunci și acum nu mai există, e lipsit de sens: „Pe vremea mea, fetele nu aveau fuste așa scurte”. Nu era social acceptat, nici la modă să ai fuste scurte, fiindcă altfel, și ele ar fi purtat fuste scurte. Fetele de azi nu sunt de vină că societatea le permite asta. Sigur, faptul că unele exagerează cu cât de scurtă e fusta nu are nici o relevanță în subiectul ăsta, fiindcă dintotdeauna anumiți oameni întrec măsura. „Pe vremea mea, copiii nu suflau în fața părinților”. Pentru că părinții de atunci își puneau cei 9 copii la respect prin metode mai puțin sensibile. Înțelegeți, ei nu aveau cărți și site-uri despre cum să socializezi cu bebelușul/ copilul/ adolescentul.
De fapt conceptul de adolescent nici nu exista până acum ceva timp. Erai copil până se plictiseau ai tăi să te strige așa și apoi deveneai tânăr. Chestia pe care o făceau ei mi se pare totuși folositoare, fiindcă adolescența a fost creată ca să evidențieze perioada în care copilul e irascibil și trece prin tot soiul de schimbări neplăcute. Pentru latini, adulescens însemna tânăr. Noi de ce avem cuvinte diferite pentru adolescent și tânăr? Mi se pare și adolescența asta o invenție modernă, un fel de scuză pe care o folosești când nu mai poți comunica cu copilul tău. După ce legătura se rupe de tot, copilul devine tânăr și gata. De asta nu-mi place să mi se spună adolescent. Sunt sigură că nici pensionar sau adult nu o să-mi placă, pentru că nu văd rostul în a numi o persoană, deci a încerca să o individualizezi, printr-o caracteristică a ei comună cu o întreagă categorie socială.
Concluzia este că suntem la fel ca bunicii noștri și străbunicii noștri, ca viitorii copii. Sigur, nu suntem exact ca oamenii peșterii, fiindcă presupun că într-un interval așa mare de timp intervin unele schimbări.
Cristina Iliescu
Colegiul Național Unirea
