Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Suspiciuni la bălţile de miliarde ale AJVPS


   Auditul comandat de conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) este așteptat să scoată la iveală mai multe nereguli după ce va fi verificată activitatea desfășurată în ultimii ani. Surse autorizate din AJVPS spun că ar putea fi vorba de sume mult mai mari decât cele constatate la ultimul control al inspectorilor de la Finanțe. Aceasta pentru că nu este vorba atât de cheltuieli nelegale cât de cheltuieli ineficiente.
    Unul dintre exemplele oferite de membrii asociației este cel al bălților de la Călieni și Jiliște. În ultimii cinci ani, aceste bălți au generat venituri de aproximativ 20 mii lei, adică două sute milioane lei vechi. Suma ar părea mare dacă nu s-ar ține cont de cheltuielile făcute de Asociație la aceste bălți și care se ridică la 600 mii lei, adică șase miliarde lei vechi. Aceștia se pare că ar fi banii cheltuiți de AJVPS, cel puțin pe hârtie, pentru bălțile de unde a încasat de 30 de ori mai puțin. Surse autorizate spun că la nivelul vânătorilor există suspiciunea că banii ar fi fost cheltuiți doar pe hârtie. „Se spune că ce este sub apă nu se vede. De unde avem noi certitudinea că lucrările care au fost plătite au fost și executate? Hârtiile spun că ar fi pește de aproape un miliard în bălți. De unde știm noi că este adevărat acest lucru?”, a afirmat un vânător care a dorit să își păstreze anonimatul.
    De altfel, modul în care au fost efectuate lucrările la bălțile AJVPS a fost și subiectul unei plângeri penale în anii trecuți. De această dată însă, ținând cont că auditul nu va urmări legalitatea cât mai ales oportunitatea cheltuielilor, nu este exclus să apară surprize, iar mai multe persoane din cadrul Asociației să fie sancționate pentru modul în care au fost cheltuiți banii.
    Verificările de la AJVPS au fost demarate după ce inspectorii Direcției Generale a Finanțelor Publice Vrancea au găsit taxe și impozite neplătite în ultimii cinci ani, cu penalitățile aferente, de peste 1,5 miliarde lei vechi. În urma verificărilor, inspectorii au sesizat Parchetul vrâncean că nu a fost respectată legislația și cei de la AJVPS nu au plătit impozitele aferente plăților efectuate către zilierii folosiți la diferite lucrări. Cea mai mare parte, respectiv 95 mii lei, adică aproape un miliard lei vechi, reprezintă TVA neachitat pentru partidele de vânătoare ale străinilor. Legislația română stabilește că tarifele pentru partidele de vânătoare la care participă străinii trebuie să conțină TVA. Doar în acest caz este vorba de o sumă principală de plată de 45 mii lei la care se adaugă dobânzi și penalități de circa 50 mii lei. Nereguli au fost găsite și la calcularea impozitului pe profit deoarece la activitatea de prindere a iepurilor sălbatici au fost introduse cheltuieli cu salariile personalului angajat al AJVPS.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?